CIO a decis întreruperea turneului preolimpic de box de la Londra, aflat în plină desfășurare. În capitala Marii Britanii erau 9 pugiliști români.
Aflat în plină desfășurare la Londra, turneul preolimpic pentru pugiliștii din Europa a fost suspendat de Comitetul Internațional Olimpic. Pandemia de coronavirus și numărul tot mai mare de infectați i-a speriat pe reprezentanții CIO, care au decis să trimită toți sportivii acasă!
Turneul începuse sâmbătă, și aduna la start 342 boxeri din 45 tari. Erau puse la bătaie 77 de locuri pentru JO: 50 la baieți și 27 la fete. În primele zile, intraseră în concurs Robert Jitaru (57 kg), care s-a înclinat cu 0-5 în fața lui Samuel Kistohurry din Franța, Daniel Burciu (plus 91 kg), care a pierdut cu 0-5 la danezul Morten Givskov, și Cristina Cosma (60 kg), învinsă cu 5-0 de poloneza Aneta Rygielska. Prima victorie a venit de la Bogdan Arădoaie (81 kg), care a trecut de bulgarul Blagoi Naidenov, oprit de arbitri să mai boxeze.
VIDEO / Cum ne protejăm de coronavirus
România avea speranțe pentru Tokyo
„Păcat că s-a oprit turneul, Andrei Arădoaie prinsese încredere și se află într-o formă bună, dar mai importantă este sănătatea tuturor", a declarat antrenorul de la Dinamo și al lotului național, Dumitru Dorobanțu.
Maria Claudia Nechita a câştigat şi ea înainte de limită (KO tehnic în repriza a treia) în faţa unguroaicei Szabina Szucs, în primul tur la cat. 57 kg.
Primul sportiv calificat Cosmin Gîrleanu (52 kg) a obținut biletul pentru Jocurile Olimpice după ce a trecut de reprezentantul din Azerbaidjan, victorie la puncte, 3-2. Normal, Gârleanu ar trebui să fie calificat la JO pentru că primii 8 sportivi obțin biletele pentru Tokyo. Turneul însă a fost anulat din cauza coronavirusului.
IOC a confirmat în această seară că boxerii care au obținut victoria la 52, 57 și 63 kg, sunt calificați la JO! Gîrleanu este fost campion mondial de juniori și este văzut drept o mare speranță a boxului românesc.
Direct în carantină?
Federația trebuie să găsească acum soluții pentru a-i aduce pe sportivi acasă. Cel mai probabil, vor intra în izolare pentru că vin dintr-o țară cu mai mult de 500 de oameni infestați, Marea Britanie având până aseară aproape 1.600. Nu se știe în acest moment ce se va întâmpla cu calificările boxerilor la JO 2020.
Lotul României la turneul preolimpic de la Londra
Masculin: Cosmin Gîrleanu (52 kg), Robert Jitaru (57 kg), Eric Tudor (69 kg), Sorin Caliniuc (75 kg), Paul Andrei Arădoaie (81 kg), Cristian Filip (91 kg), Daniel Burciu (plus 91 kg)
Antrenori: Dumitru Dorobanțu, George Perțea
Feminin: Cristina Cosma (60 kg), Claudia Nechita (57 kg)
Antrenor: Adrian Lăcătuș
Vezi cum e afectat fotbalul românesc de coronavirus
- #vafibine Campanie GSP» Peste 100 de vedete din sportul românesc au înregistrat mesaje speciale pentru fani:„Lăsați coronavirusul în ofsaid!”
- CFR campioană, FCSB OUT din Europa!?Ce variantă surprinzătoare propune Craiova pentru rezolvarea crizei din Liga 1!
- Apropo de asta, GSP a lansat un sondaj: Ce facem cu finalul sezonului din Liga 1?Intră în dezbatere și votează varianta potrivită
- Pandemia de coronavirus oprește fotbalul! Se mai joacă doar în ȘASE campionate » O singură țară mai lasă fanii pe stadion + ce meciuri se văd în România.Cum arată HARTA cu campionate suspendate sau amânate, AICI.
- Gigi Becali, 61 de ani, finanțatorul FCSB, a decis ca echipa să suspende activitatea fotbalistică în această săptămână,din cauza pandemiei de coronavirus.
- FRF a decis suspendarea tuturor competițiilor de fotbal din România din cauza pandemiei de coronavirus!„Meciurile din Liga 1, Liga 2, Liga 3, Liga 1 feminin, Liga 2 feminin, Liga 3 feminin, Liga 1 Futsal, Liga 2 Futsal și competițiile de la nivel județean vor fi amânate până pe 31 martie”, anunță FRF;
- Pierderi uriașe pentru LPF și pentru cluburile din România din cauza coronavirus!LPF a încercat cât a putut să amâne oprirea campionatului, presată de contractul de drepturi TV.Dacă nu va mai putea continua competiția, va pierde zeci de milioane de euro!
- Rădoi, Burleanu și alți 4 oficiali FRF sunt în izolare din cauza COVID-19.Trei cazuri de coronavirus au apărut printre invitații UEFA la tragerea la sorți a Ligii Națiunilor, unde FRF a avut 6 trimiși.
{{text}}