Liga 1

CORONAVIRUS / FRF ia în calcul să modifice sistemul Cupei României în acest sezon

FCSB s-a calificat în semifinalele Cupei, după ce a trecut de Hermannstadt în „sferturi”, scor 2-1

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 17 March 2020

Cupa României din acest an mai are meciuri de disputat până la decernarea trofeului, iar Federaţia Română de Fotbal e posibil să schimbe şi sistemul de desfăşurare în cazul în care se va intra în criză de timp, din cauza epidemiei de coronavirus.

Toate activităţile legate de fotbal şi de sport sunt suspendate în România, iar în ultimele zile au apărut multe scenarii cu privire la modul în care s-ar putea omologa actualul campionat în cazul în care nu s-ar mai putea disputa toate etapele rămase de jucat. În play-off mai sunt de jucat 8 etape, iar în play-out nu mai puţin de 12 runde.

FRF se gândește la modificarea sistemului din Cupa României

E posibil şi ca meciurile din semifinalele Cupei să se joace într-o singură manşă, nu tur-retur aşa cum e stabilit acum. În situaţii de criză şi măsurile pot fi de criză", a declarat Andrei Vochin, consilierul preşedintelui Răzvan Burleanu, la TV Telekom Sport.

În penultimul act sunt calificate FCSB, Dinamo, Poli Iaşi şi Sepsi, iar meciurile erau programate să se dispute pe 22 şi 23 aprilie, turul, apoi, 13 şi 14 mai returul. Finala e programată pe 23 mai. FRF încă nu a efectuat tragerea la sorţi pentru stabilirea semifinalelor.

Câştigătoarea Cupei are locul asigurat în Europa, unde va intra însă tot în primul tur preliminar, la fel ca restul echipelor care vor reprezenta România: campioana în Champions League, locurile 2 şi 3 din Liga 1 în Europa League.

Finala Cupei României rămâne la Craiova

În urmă cu două săptămîni, FRF anunţase că finala Cupei României se va disputa la Craiova. Informarea a fost făcută înaintea partidelor din optimile de finală.

La acel moment, CS Universitatea Craiova încă nu părăsise competiţia, dar a fost apoi eliminată de către Poli Iaşi, scor 3-2 pentru trupa lui Mircea Rednic. „Locul de disputare nu a fost schimbat, finala rămâne să se dispute la Craiova. Nu s-a decis nici o schimbare în privinţa oraşului finalei", a declarat Andrei Vochin.

Citește cum e afectat sportul românesc de coronavirus:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.