Sporturi   •   Box   •   TRAGEDIE

VIDEO O nouă tragedie pentru Floyd Mayweather! Unchiul său a murit la doar 58 de ani

Floyd Mayweather // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 17 martie 2020

Pugilistul Floyd Mayweather (43 de ani) trece printr-o nouă tragedie. Roger Mayweather, unchiul și fostul său antrenor, a murit azi, la 58 de ani. 

La doar câteva zile după ce fosta lui soție și mama a trei dintre copiii săi a murit, Floyd a primit o nouă veste devastatoare. Unchiul său a murit, anunță TMZ, având grave probleme de sănătate. Roger a fost un pugilist apreciat și, ca antrenor, a fost decisiv în cariera lui Floyd, care nu a pierdut niciunul dintre meciurile de la profesioniști.

 Roger Mayweather avea probleme de sănătate, iar starea lui de sănătate s-a degradat în ultimii ani. „Unchiul meu și-a pierdut o mare parte din memorie din cauza boxului. Are doar 53 de ani, dar pare un bătrân de 80 de ani”, spunea Floyd în 2015. În urmă cu câțiva ani, Roger a dispărut de acasă, dar a fost găsit de oficialități. 

Cine a fost Roger Mayweather


 Roger Mayweather a fost campion la două cateogorii diferite. A deținut centura WBA la categoria pană, între 1983 și 1984, și centura WBC la categoria semiușoară, din 1987 până în 1989. În 1994 a deținut și centura IBO la categoriile semiușoară și semimijlocie. 

59 de victoriiși 13 înfrângeri a avut Roger

În 1996, când Floyd a devenit profesionist, unchiul său s-a concentrat pe cariera nepotului său. În 1998 a fost înlocuit de tatăl lui Floyd, dar în 200 a revenit ca antrenor. 

Cel mai controversat moment a fost în 2006, când în a zecea rundă a meciului dintre Floyd Mayweather și Zab Judah a intrat în ring, acuzându-l pe Judah de o lovitură sub centură și a iscat o bătaie generală. A fost amendat cu 200.000 de dolari și suspendat timp de un an.


VIDEO Momentul în care Roger Mayweather intră în ring

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.