Președintele lui Poli Iași, Ciprian Paraschiv, aduce în discuție și o soluție care ar presupune tăiatul în carne vie în legătură cu sezonul actual din Liga 1, suspendat din cauza pandemiei de coronavirus.
„Trebuie să ne gândim în primul rând la sănătatea tuturor implicați în fenomen. Analizăm scenariile luate în prezent în calcul pentru reluarea competițiilor, dar cred că ar fi indicat să discutăm și o variantă radicală de a închide tot acum, pe principiul boală lungă, moarte sigură.
De exemplu, ce facem dacă într-un moment imposibil de intuit ne pomenim cu un singur jucător infectat? Sunt aruncate în aer toate planurile! Putem pune acum lacăt, cu regretele de rigoare, titlul și participantele în cupele europene se decid pe clasamentul actual, Cupa României nu se mai acordă, că nu văd ce variantă am mai avea, iar la retrogradare nu pică nimeni.
Și aduci acum din Liga 2 încă două formații de așa natură încât sezonul viitor îl începi deja în formula cu 16 echipe. E o proiecție pe care cred că ar trebui s-o avem în vedere, astfel încât să nu riscăm să bulversăm și sezonul viitor, care ar începe în iulie", a declarat Paraschiv.
Ciprian Paraschiv, președinte Poli Iași
O nouă reuniune a grupului de lucru FRF - LPF - AFAN e programată în sistem videoconferință la ora 17:00, când participanții ar urma să vină cu feed-back-uri de la cluburi și jucători vizavi de soluțiile propuse la întrevederea de dimineață.
Vezi cum e afectat sportul mondial de coronavirus:
- EURO 2020 a fost amânat pentru 2021
- Mai mulți fotbaliști din Serie A au fost depistați pozitiv cu COVID-19. Cea mai afectată echipă este Sampdoria, cu 6 jucători. Au fost confirmate cazuri și în Anglia, Franța și Germania.
- Europa tremură sub presiunea tot mai mare a pandemiei cu SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala COVID-19, iar Germania, una dintre națiunile cele mai puternice, simte la rândul ei această apăsare. Sportul e afectat, mai ales cel de top, cel mai vizibil, televizat, comentat, urmărit. Ce se întâmplă însă în structurile de la alte niveluri?
- Italia renaște după dezastrul produs de coronavirus » La ora 18:00, în fiecare seară, oamenii fac un gest senzațional!
- Roland Garros, cel de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului, a fost mutat din iunie în septembrie: 8 idei după schimbarea datei: cum sunt afectați specialiști ai zgurii precum Simona Halep sau Rafael Nadal?
- Ivan Garcia Cortina, câștigător săptămâna trecută al etapei a treia din Paris-Nisa, a venit cu o idee catalogată simplă și genială pentru a repara calendarul ciclist, afectat și el de pandemia de coronavirus!
- Marius Marin (21 de ani) trăiește și joacă în Italia, la Pisa. Mijlocașul povestește scenele din „Cizmă”, unde totul pare a fi desprins dintr-un film horror, cu oameni blocați în casă de teama îmbolnăvirii cu COVID-19. „Parcă suntem în Call of Duty. La supermarket intrăm câte 5 persoane”
- Peste Oceanul Atlantic, NBA a fost suspendată după ce un jucător a fost depistat pozitiv cu coronavirus!
{{text}}