Fostul arbitru Ion Crăciunescu, 69 de ani, a povestit la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu" un episod șocant în care a fost implicat.
- Ion Crăciunescu a arbitrat 230 de meciuri în prima ligă din România;
- A fost delegat la Campionatul European de tineret din 1988, la finala Campionatului European de juniori din 1992, la semifinala Cupei Intercontinentale din 1995;
- Tot în 1995, Crăciunescu a condus la centru și finala Cupei Campionilor Europeni, Ajax Amsterdam - AC Milan 1-0.
- Ion Crăciunescu s-a retras din arbitraj în anul 1996. De atunci a fost președinte la echipe din Liga 1, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul FRF, acum fiind analist TV.
Ion Crăciunescu: „Mă uitam la cer și ziceam: «Doamne, nu-mi mai văd copiii acasă!»”
Episodul horror povestit de Ion Crăciunescu a avut loc în noiembrie 1980, la meciul Minerul Anina - FC Bihor 1-1, din seria 3 a Diviziei B. Atunci, sute de oameni au invadat terenul la finalul partidei să-i ceară socoteală pentru deciziile luate.
- Nelule, te-a fugărit careva în carieră?
- Aoleu! La un meci Anina cu Bihor. A fost cea mai groaznică partidă! Mă uitam la cer printre jucători și ziceam: „Doamne, nu-mi mai văd copiii acasă!”. Să te ferească Dumnezeu... Nu știe nimeni ce-i furia mulțimii. E o forță incredibilă.
- Ce s-a întâmplat acolo?
- La Anina se descoperiseră șisturile bituminoase. Marea resursă de energie a țării. Oamenii ăia erau niște amărâți într-un oraș minier, erau izolați de lume, erau vai de ei. La începutul jocului, mi-a zis unul: „Te văd băiețel frumușel. Nu ți-e milă de tine? Ești nebun?". Eu cu „galbenele”, cu una, cu alta, dar la pauză n-am putut să ajung la vestiare.
- I-ai enervat așa repede?
- M-au luat unii cu niște pietre direct. Am rămas la centrul terenului. Terenul era băgat în munte. În dreapta era muntele, în stânga o prăpastie. La final au rupt ăia gardul și-au venit spre mine. Eram mai rebel, v-am zis, cu plete. M-a luat o namilă de păr, mă ținea cu două mâini, nu mai atingeam pământul. Și mi-a zis doar atât: „Ți-am zis că-ți beau sângele?!”. M-au luat la pumni și la picioare. Erau trei milițieni acolo care s-au aruncat pe mine. În tribune mai erau și niște militari, care au sărit și s-au luat la bătaie cu minerii. M-au scos din ghearele nenorociților!
- Și nu te-ai dus la Miliție?
- Ce să mă duc la Miliție, m-am dus direct la spital! Patru pagini au scris în raportul de la spital. Când am ajuns acasă eram desfigurat, plin de vânătăi, a început nevastă-mea să plângă când m-a văzut.
"Cel mai greu moment? Veneam după un meci Steaua-Dinamo cu Constantin în mașină. Eu eram la volan. Mai aveam vreo 20 de kilometri până la Vâlcea. Pe Dealul Negru, într-o curbă, erau două benzi și veneau două TIR-uri pe contrasens. Eu mă duceam direct în ele! Și acolo era singurul refugiu pe dreapta pe o porțiune de 5-10 kilometri! Am pus frână instant și am oprit în refugiu. A fost momentul în care ne-a murit moartea. Am scăpat"
Ion Crăciunescu
{{text}}