GSP special   •   Diverse   •   DECIZIE

Cosmin Olăroiu a anunțat că donează 100 de porții de mâncare pe zi pentru personalul medical de la spitalul „Victor Babeș” din București

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 19 martie 2020

În plină pandemie de coronavirus, Cosmin Olăroiu (50 de ani), antrenorul chinezilor de la Jiangsu Suning, a făcut un gest de caritate pentru personalul medical din prima linie al spitalului „Victor Babeș” din București.

Anunțul a fost făcut în această seară la emisiunea „Punctul culminant” de pe România TV, de către managerul spitalului, doctorul Emilian Imbri.

"Primăria Capitalei a pus la dispoziția spitalului nostru un hotel, unde în fiecare zi, cu transport asigurat, cei care lucrează la noi merg și rămân peste noapte. Dimineața și seara ei mănâncă la hotel. Prânzul este asigurat de un sponsor care se numește Cosmin Olăroiu! Ne-a întrebat cu ne poate ajuta și ne-a oferit această sponsorizare de masă pentru o sută de persoane pe zi.

Ne-a spus că peste această sponsorizare ne ajută cu orice altceva am avea nevoie. Alături de dumnealui au mai venit și persoane să ne sponsorizeze", a spus Emilian Imbri, managerul spitalului la emisiunea moderată de Victor Ciutacu.


În aceste momente, Olăroiu se află în București, urmând ca zilele viitoare să se întoarcă în China. Acesta va pleca alături de staff-ul său pe ruta Bucureşti - Dubai - Singapore - Shanghai, unde trebuie să intre timp de 14 zile la izolare! Echipa lui Olăroiu este de trei săptămâni în pauză.

80.928 de cazuride infectare cu coronavirus a înregistrat China de la startul pandemiei, dintre care 70.420 de persane sunt vindecate (adică 87%)

China a anunţat astăzi că nu a mai înregistrat niciun caz de contaminare de origine locală, o premieră de la debutul epidemiei, dar autorităţile sanitare au numărat 34 de cazuri „importate”. Acest număr de persoane contaminate care vin din străinătate reprezintă chiar un record, a indicat Ministerul Sănătăţii. Este vorba în mare parte de chinezi care se reîntorc în ţară şi care au Covid-19. 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.