Liga 1

Valentin Mihăilă, promisiune curajoasă pentru fanii Craiovei: „Nu plec fără titlu!”

Valentin Mihăilă vrea să ia mai întâi campionatul cu Craiova și apoi să se transfere în străinătate

Articol de Aurelian Botezatu  —  vineri, 20 martie 2020

Valentin Mihăilă vrea să ia mai întâi campionatul cu Craiova și apoi să se transfere în străinătate: ”Anul ăsta nu cred că se mai poate, din cauza coronavirusului. Poate la anul”.

Spatele îi dă în continuare bătăi de cap lui Vali Mihăilă. "Dacă nu se oprea campionatul, n-aș fi putut juca nici cu Botoșaniul, nici împotriva Astrei. Iar pentru meciurile naționalei, că era cea de tineret sau cea de seniori, eram incert. În afara unor exerciții specifice, date de medici, de trei săptămâni nu fac nimic altceva", a dezvăluit jucătorul în vârstă de 20 de ani, într-un interviu acordat postului "Oltenia TV".

Și-ar fi dorit titlul anul acesta, cu CS Universitatea, însă nu crede că mai e posibil. "Nu știu dacă se mai reia campionatul, în condițiile în care epidemia de coronavirus se extinde. Și nu cred că vom scăpa curând. Poate câștigăm campionatul la anul. Oricum, nu plec din Bănie în străinătate fără titlu", a mai spus Mihăilă.

Pentru el, FIFA2", filmele și timpul petrecut cu iubita sunt principalele preocupări extrasportive în această perioadă, în care trebuie să stea acasă pentru a evita o infectare cu coronavirus: "Stau bine, deși e greu fără fotba. Fratele meu lucrează în Anglia și l-au băgat în carantină 60 de zile". 

"E cel mai bun sezon al meu la seniori. Dar nu sunt încă mulțumit de jocul meu. La 2-3 în Cupă, cu Iașiul, am fost jenant. Mai am mult de lucru"
Valentin Mihăilă, extremă-stânga U Craiova

7 goluriși 3 pase decisive a dat Mihăilă în toate competițiile acestui sezon (25 de apariții)

Trei informații importante despre pandemia de coronavirus

Citește mai multe știri despre Craiova:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.