Liga 1

Decizie de neînțeles luată de Craiova » Oltenii s-au despărțit de Martic!

Matheus Cunha, RB Leipzig (stânga) și Ivan Martic, CSU Craiova (dreapta) // Sursa: Getty

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 21 martie 2020

Fundașul dreapta Ivan Martic (29 de ani) și CSU Craiova au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului.

Ivan Martic, fundașul dreapta elvețian cu origini croate, și-a reziliat înțelegerea cu CSU Craiova, anunță Cuvântul Libertății, chiar dacă mai avea trei luni până la terminarea contractului. Văzut drept unul dintre cei mai buni fundași dreapta din Liga 1, Martic n-a fost mulțumit de oferta de prelungire a contractului. Oltenii au fost de acord să rupă înțelegerea, deși Craiova încă e implicată în lupta pentru titlu, iar fundașul e unul dintre cei mai buni jucători ai echipei.

„M-am gândit la propunerea de prelungire a contractului, i-am şi spus patronului ce-mi doresc, dar nu vreau să fac public. Trebuie să luăm în calcul că voi face 30 de ani şi trebuie să mă gândesc la familia mea, nu mai sunt ca Mihăilă, să am toată cariera în faţă”, a declarat Martic. 

Ivan Martic în tricoul Craiovei:

  • Martic a sosit gratis în 2017 de la Rijeka;
  • 75 de meciuri a jucat Martic pentru Craiova;
  • 5 goluri și 7 pase decisive a reușit Martic în tricoul Craiovei;
  •  St. Gallen, Schaffhausen, Hellas Verona, Spezia, Rijeka și CSU Craiova sunt echipele pe la care a trecut Martic;
  • la finalul lunii iunie îi expira contractul lui Martic.

5,79este media notelor GSP primite de Martic în acest sezon al Ligii 1, a cincea dintre jucătorii Craiovei care au cel puțin 10 meciuri bifate

Citește și alte știri despre CSU Craiova:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.