Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Dinamo și Foresta, acord pentru un meci la 20 de ani după umilința suferită de „câini” » Partida a fost reprogramată: „Poate așa a vrut Dumnezeu”

Articol de Justin Gafiuc   —  sâmbătă, 21 martie 2020

La 20 de ani după Dinamo - Foresta 4-5, unul dintre cele mai celebre meciuri din fotbalul românesc, cele două formații vor să joace o partidă demonstrativă. 

Cele două echipe au ajuns la un acord pentru ca meciul să se joace în mai, dar, din cauza pandemiei de coronavirus, partida va fi reprogramată. Cel mai probabil, meciul se va juca în toamnă, la Suceava, pe terenul echipei aflate acum în Liga 3.

„Eram foarte avansați cu toată organizarea. Din păcate, nu mai putem să facem evenimentul la sfârșitul lunii mai, dar poate că așa a vrut Dumnezeu ca să-l putem reprograma în toamnă, exact în perioada în care s-a disputat meciul din 2000. Sperăm ca până atunci lucrurile să se mai liniștească. Vorbisem deja și cu cei de la Dinamo, ne ocupam să le asigurăm și bilete de avion pentru a ajunge repede la Suceava. De asemenea, aveam antamați mulți sponsori și semnasem contractul cu televiziunea Pro X pentru a transmite în direct întâlnirea", a declarat Ciprian Anton, președinte AJF Suceava, pentru Gazeta Sporturilor. 

Ce s-a întâmplat la Dinamo - Foresta 4-5 


Pe 11 noiembrie 2000, Foresta Fălticeni le provoca roș-albilor una dintre cele mai mari umilințe interne din istorie, impunându-se în „Ștefan cel Mare” cu 5-4, după ce „câinii” conduceau la un moment dat cu 4-0.

În faţa a 6.000 de spectatori, Dinamo defila în faţa Forestei, având 3-0 la pauză. Imediat după reluare, Marius Niculae a marcat golul 4. După 15 minute însă , jucătorul împrumutat de Steaua la Fălticeni, Robert Niţă, a dat semnalul revenirii trupei antrenate de Barbu. Peste alte 11 minute, Păcurar a făcut 4-2, iar Botan a marcat pentru 4-3 două minute mai târziu. Ultimele zece minute au fost de infarct pentru suporterii alb-roşii. Acelaşi Botan a egalat în minutul 82, iar Robert Niţă a desăvârșit coşmarul „câinilor”, punctând în ultimul minut golul victoriei Forestei. 

VIDEO » Rezumatul meciului Dinamo - Foresta

Au marcat: T. Petre 12, Mihalcea 23, Tameș 43, M. Niculae 47 / Niță 62, 90, Păcurar 73, Botan 75, 82


Dinamo: Șt. Preda - T.Petre, Onuț, Mihali, V. Năstase, Bolohan - Tameș, Lupescu, Vl. Munteanu - Mihalcea, M. Niculae 

Antrenor: Cornel Dinu

Foresta: E. Nae - Șchiopu, Ov. Ciobanu, Munteanu, Beldiman - Botan, Ene, Brujan, Semeghin - Păcurar, Niță 

Antrenor: Marin Barbu 

„La pauză, la 3-0, eram demis. Mi s-a spus după două săptămâni. Dacă mi se spunea după meci, plecam. Cineva l-a sunat pe Huțu (n.r. Eugen Huțu, finanțatorul echipei) și i-a spus că am câștigat cu 5-4. Pentru acea victorie am primit 3.000 de dolari. Ni s-a spus înainte de meci că vom primi această sumă pentru că nimeni nu se aștepta să câștigăm. Dacă vă uitați la acel meci, vedeți că am dat niște goluri de părea că jucăm de 20 de ani împreună” 

Marin Barbu, antrenorul Forestei din acel meci.

 Dinamo și Foresta s-au duelat și în octombrie 2019, în optimile de finală ale Cupei României. Dinamo s-a impus cu 4-0.

Citește alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.