Paolo Maldini (51 de ani), director tehnic al celor de la AC Milan și fiul său, Daniel Maldini (18 ani), jucător la clubul rossonero, au fost depistați pozitiv cu noul virus COVID-19.
AC Milan a descris situația celor doi printr-un comunicat:
„AC Milan confirmă că Paolo Maldini, directorul tehnic al clubului, a aflat că a fost în contact cu o persoană depistată pozitiv cu coronavirus, apoi a început să prezinte simptome el însuși.
Acesta a fost testat ieri, rezultatul fiind pozitiv. Fiul său, Daniel, atacant în echipa de tineret a clubului, care s-a antrenat în trecut cu echipa mare, a fost de asemenea depistat pozitiv.
Paolo și Daniel sunt bine și stau acasă deja de două săptămâni, în izolare, fără a fi în contact cu alții. Vor rămâne în carantină până se vor reface, după cum indică protocoalele medicale emise de autorități”, a fost mesajul clubului italian.
{{text}}