Liga 1

CFR CLUJ. Dane, ce faci cu atâția fundași dreapta?! O fotografie incredibilă, cu 7 fotbaliști pe același post :)

Dan Petrescu o poate duce pe CFR Cluj spre al treilea titlul de campioană

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 22 martie 2020

CFR Cluj, campioana României și liderul din Liga 1, a început deja campania de transferuri pentru noul sezon. 

După transferul lui Cristi Bălgrădean, CFR Cluj ar fi ajuns la un acord, după cum susține Gică Craioveanu, și cu Ivan Martic, fundașul dreapta de 29 de ani care sâmbătă și-a reziliat contractul cu CSU Craiova.

CFR Cluj, 7 fundași dreapta

Campioana României transferă fundași dreapta pe bandă rulantă în acest sezon, iar dacă mutarea lui Ivan Martic se va oficializa, la startul viitorului sezon CFR Cluj ar putea bifa un record: 7 fundași dreapta în lot!  

În acest moment, antrenorul Dan Petrescu, fost fundaș dreapta, îi are pe acea poziție pe Meteo Susic și Cristi Manea, fundași de bandă de meserie, dar a mai apelat și la Andrei Burcă, apărător central la bază. În plus, mijlocașul Alex Chipciu are și el mai multe meciuri pe acest post, la Anderlecht și la echipa națională, iar Denis Ciobotariu, fundaș central, a jucat în tur, la Dinamo, în bandă.

Din vară, alți doi fundași dreapta vor fi în lotul campioanei: Ivan Martic și Mihai Butean, care în prezent este împrumutat la Gaz Metan Mediaș.

Campioana ar putea ajunge la 7 apărători de bandă dreapta, dacă șefii echipei reușesc să-i prelungească împrumutul lui Cristi Manea sau dacă-l cumpără, achitând clauza de 2,5 milioane de euro.

4 meciuria jucat Cristi Manea la CFR Cluj în acest sezon, echipă la care a revenit în iarnă, de la FCSB

CFR Cluj, deficitară pe alte posturi

Dacă în acest moment CFR Cluj are 5 jucători pe postul de fundaș dreapta, echipa are deficiențe pe alte posturi.

Giedrius Arlauskis (32 de ani) este titular de drept în poarta campioanei, iar dacă acesta sa va accidenta până la finalul sezonului, Petrescu va fi nevoit să mizeze pe polonezul Grzegorz Sandomierski (30 de ani) care a jucat doar un meci pentru clujeni.

Și-n atac suferă CFR Cluj, acolo unde Billel Omrani e titular cert. Geoge Țucudean a luat pauză de la fotbal din cauza problemelor la inimă, iar Lacina Traore și Mario Rondon nu sunt în cea mai bună formă.

1fundaș stânga are CFR Cluj în lot: căpitanul Mario Camora (33 de ani)

Citește alte știri despre CFR Cluj: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.