International   •   Campionate   •   CORONAVIRUS

Selecționerul Italiei, șocat de imaginile din Bergamo: „A fost ca și cum aș fi primit un pumn în față”

Roberto Mancini, selecționer Italia

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 22 martie 2020

Roberto Mancini (55 de ani) a declarat că a pierdut prieteni din cauza noului coronavirus și că imaginile din Bergamo, cu camioanele armatei care transportau sicrie cu victime ale COVID-19 pentru a fi incinerate în alte orașe, l-au lovit „ca un pumn în față”.

Într-un interviu acordat celor de la Gazzetta dello Sport, selecționerul Italiei s-a declarat îngrijorat de situația din țară și a mărturisit că se teme pentru sănătatea părinților săi: „Sunt îngrijorat pentru părinții mei, care încă locuiesc în Jesi, chiar dacă acum sunt bine”.

Mancini a dezvăluit că unul dintre prietenii săi din copilărie a fost răpus de COVID-19: „Sora mea m-a sunat să îmi transmită că un prieten de-ai mei din copilărie a murit din cauza coronavirus. Obișnuiam să jucăm fotbal când eram copii”.

5476 de decesea cauzat coronavirus în Italia


Bergamo, cel mai afectat oraș

Bergamo a fost cel mai afectat oraș de COVID-19 din Italia. Armata italiană a transportat peste 100 de sicrie din Bergamo către crematorii din alte orașe, după ce morgile din oraș nu au mai putut face față numărului mare de decese. Mancini s-a declarat de-a dreptul șocat de imaginile cu camioanele armatei care transportau sicrie:

„Imaginea acelui convoi de camioane ale armatei ieșind din Bergamo cu sicrie m-a lovit precum un pumn în față. Nimeni nu a fost pregătit pentru acest iad pe pământ. Să te gândești că oamenii mor pentru că nu sunt destule paturi la terapie intensivă este absurd, complet inacceptabil”, a mărturisit acesta.

„Medicii noștri depun o muncă eroică și am toată încrederea în ei. Din acest motiv nu mă gândesc să părăsesc Italia”

Roberto Mancini, selecționer Italia


#vafibine Campanie GSP: „Lăsați coronavirusul în ofsaid!”

Citește și alte știri despre coronavirus:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.