Florin Cîţu, Ministrul Finanţelor Publice, a anunțat că e în discuții cu BNR și cu sistemul bancar pentru a găsi o soluție pentru clienții băncilor, care să fie prezentată în 2 zile, în contextul pandemiei de coronavirus.
„Este o veste foarte bună pentru români. Suntem foarte aproape de o soluţie pentru clienţii băncilor, soluţie pe care o discutăm cu Banca Naţională şi cu sistemul bancar, pe care o vom prezenta, cred eu, în maximum 48 de ore", a spus Cîțu azi.
Românii cu rate la banca visează la o soluție ca în Ungaria
În Ungaria, spre exemplu, au fost suspendate plățile ratelor la credite până în 2021. „Persoanele fizice şi companiile vor fi scutite de la plata principalului şi a dobânzilor până la finele anului pentru creditele pe care le-au luat până astăzi”, a anunţat recent premierul maghiar Viktor Orban.
Săptămâna trecută, PSD a depus un proiect de lege pentru suspendarea tuturor ratelor la credite contractate înainte de 19 martie 2020, măsură care să fie valabilă până la finalul anului 2020 atât și pentru firme, cât și pentru persoane fizice.
Câteva bănci, printre care Banca Transilvania, BRD, CEC, ING, Banca Românească, Raiffeisen sau BRD, au anunțat deja măsuri de ajutorare a clienților, propunând suspendarea ratelor bancare între una și 3 luni.
Credite pentru firme - precizarea lui Cîțu
O altă precizare a ministrului român al Finanțelor a vizat facilitățile acordate firmelor pentru a depăși criza provocată de pandemie. "Nu este nevoie de niciun fel de certificat de stare de urgenţă pentru IMM-urile care vor să acceseze acea linie de credit pentru investiţii sau capital de lucru care sunt garantate în funcţie de sumă până la 90% din credit, cu dobânda subvenţionată sută la sută pe perioada stării de urgenţă. Pentru acestea, aşa cum scrie în Ordonanţa 29 din 2020 nu este nevoie de certificat de stare de urgenţă. Am vrut să clarific acest lucru pentru că am văzut foarte multe informaţii în spaţiul public neadevărate”, a spus Cîțu pe pagina sa de Facebook.
{{text}}