Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Adrian Mihalcea despre micșorarea contractelor la Dinamo: „Se va găsi o cale de mijloc. Altfel toți vom avea de suferit”

Adrian Mihalcea

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 23 martie 2020

Adrian Mihalcea, 43 de ani, a fost numit antrenor la Dinamo chiar înainte ca pandemia de coronavirus să întrerupă campionatul.

Tehnicianul a vorbit despre situația de la echipă și despre cum o va gestiona în continuare.

„Mi-aș fi dorit să intru imediat în meciuri, dar important e să fim sănătoși. 

Prima mea întâlnire cu băieții a fost ca și cum aș fi fost acolo de ceva timp. Am avut un discurs cu care cred că am reușit să le readuc puțin moralul, dar rămâne să avem continuitate când ne vom întâlni. Am făcut doar două antrenamente, al doilea a venit imediat după suspendarea campionatului, am schimbat din mers antrenamentul în acea zi, rămânând ca la proximele întâlniri să vedem ce putem să facem. 


Văd că se amână de la o dată la alta finalele europene, campionatul european... Sunt puțin pesimist că s-ar putea întâmpla să începem pregătirea în aprilie.

Când am semnat cu Dinamo, primul lucru important era de a stabiliza situația din clasament și al doilea de a reușit să jucăm finala Cupei și s-o câștigăm. Acesta era planul meu până în vară, după aceea să reușim să facem o echipă cu care să ne batem pentru play-off. Am ținut legătura cu jucătorii, cu Florin Prunea, Bogdan Bălănescu, n-am vorbit de salarii și contractele jucătorilor dar cred că se vor întâmpla aceste micșorări, nu doar la noi ci și la celelalte echipe. Nimeni nu e vinovat, se va găsi o cale de mijloc. Altfel toți vom avea de suferit. Sunt băieți care au renegocieri și pot accepta aceste condiții. 

Am speranțe că s-ar mai juca în această vară. O să stau de vorbă cu conducătorii pentru a clarifica această situație. Sunt jucători importanți care ne-ar ajuta și sezonul viitor. 

Toți jucătorii străini ai lui Dinamo sunt în București, au înțeles situația care s-ar fi creat dacă plecau la ei în țară.


Eu am venit în perioada când eram secund la națională și după la fiecare meci. Îmi place să văd multe meciuri și sunt dinamovist, nu am negat niciodată. Într-adevăr am primit destule mesaje în care se spunea că nu am fost agreat de galerie. Ba da, chiar am vorbit cu liderii suporterilor și nu au avut nici o problemă cu mine, nu văd de unde ar fi venit. Când vom începe să jucăm sunt sigur că stadioanele vor fi pline și împreună vom avea rezultate”, a spus Mihalcea la TV Digi Sport.

Citește alte știri despre Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.