Handbal

Rebeca Necula, de „pe val” în Liga Florilor, la izolare: „Sper să nu fie înghețat anul școlar”

Articol de Iulian Cuibar  —  Wednesday, 25 March 2020

Adolescenta Rebeca Necula („U” Cluj) era, la nici 17 ani, este una dintre jucătoarele cu evoluții foarte apreciate înaintea întreruperii campionatului.

Rebeca Necula este una dintre revelațiile acestui sezon al Ligii Florilor MOL, de altfel primul la senioare pentru handbalista care încă nu a împlinit 17 ani. Într-o perioadă în care jocul ei era tot mai apreciat, a venit întreruperea campionatului, cauzată de noul coronavirus, așa că adolescenta de la Universitatea Cluj se vede nevoită să stea departe de sală. 

„Pot să spun că nu era deloc momentul potrivit pentru o pauză, cred că știți ce înseamnă asta pentru un sportiv. Din păcate, este o situație destul de grea pentru noi toți. Consider însă că sănătatea și siguranța noastră în această perioadă sunt mai importante. Stau acasă, cu familia mea. Țin legătura în permanență cu preparatorul fizic al echipei, care ne trimite zilnic programe pentru a ne menține cât de cât în formă”, spune tânăra. 

Cu gândul la ultimele etape și la Mondialul de tineret 

Nu știe dacă se va relua competiția internă, însă își dorește foarte mult acest lucru și se gândește la Mondialul de tineret, care ar trebui să fie găzduit de țara noastră, în perioada 1-13 iulie: „Depinde foarte mult de cât timp se va prelungi perioada aceasta de izolare. Eu îmi doresc foarte mult ca lucrurile să revină la normal, ca toată lumea de altfel. Sper să nu se anuleze nici Campionatul Mondial de tineret și să jucăm și ultimele etape din campionatul intern!”. 

„Sper să nu repetăm anul școlar!”

 Perioada de izolare îi dă și alte bătăi de cap Rebecăi, ținând cont că este încă la liceu. „Ca toți elevii, am accesat acea platformă de învățare online și lucrez de acasă. Chiar nu știu dacă e o soluție bună, dar e singura pe care o avem. Sper să nu se înghețe anul școlar. Nu reprezintă ceva benefic pentru niciun elev. Cu atât mai puțin pentru cei care vor susține examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat. Îmi doresc din suflet ca după sărbătorile de Paști să ne întoarcem la școală!!”, afirmă jucătoarea, care după liceu vrea să urmeze cursurile unei facultăți de management. 

„Voi aprecia tot ceea ce înseamnă libertate!”

 Tânăra handbalistă crede că fiecare dintre noi va avea ceva de învățat din criza prin care trecem. "În primul rând, trebuie să știm să fim mai responsabili. Eu, personal, voi aprecia mult mai mult tot ceea ce înseamnă libertate!". 

Cu speranța că, la un moment dat, toată această "nebunie" va trece, Rebeca Necula își dorește, atunci când meciurile vor reveni la ordinea zilei, să evolueze cât mai mult și să-și îmbunătățească jocul. Și chiar dacă Universitatea se află pe loc de baraj în acest moment, așa că singurul obiectiv este salvarea de la retrogradare, visează să aducă un trofeu pentru formația în alb și negru. 

S-a impus în echipă din primul an la senioare

 Rebeca Necula este la primul sezon în Liga Florilor MOL, fiind transferată în vara anului trecut de la Centrul de copii şi juniori de la Corona Braşov. La junioare, a evoluat atât pentru gruparea fanion de la poalele Tâmpei, cât și pentru ACS Transilvania. Unul din meciurile foarte bune făcute de coordonatorul de joc al lui "U" a fost derby-ul suferinței cu AHCM Slobozia (27-22), în care a marcat de zece ori. Partida a însemnat, de altfel, un avantaj important pe care clujencele și l-au luat în lupta pentru evitarea retrogradării directe.

Citește și alte știri din handbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.