Petrișor Voinea are 29 de ani și povești suficiente cât să scrie o carte. Acum joacă în San Marino, zonă puternic lovită de COVID-19.
Trăiește cu speranța că vom depăși acest moment greu și își aduce aminte cu plăcere de experiențele din Vietnam, Malaiezia, Hong Kong sau Arabia Saudită.
- Salut, Petrișor! Sper că ești bine...
- Slava Domnului, sunt bine. În San Marino lucrurile au început să meargă tot mai prost, numărul victimelor crește alarmant.
- Ți s-a schimbat complet viața, nu?
- Suntem restricționați la maximum, iar asta nu este tocmai plăcut, mai ales pentru oamenii activi, așa cum sunt și eu.
- Cum faci să treacă zilele mai ușor?
- Am puține activități acum. Fac sport atât cât îmi permite sufrageria, mă uit destul de des la documentare și mă odihnesc mai mult decât de obicei. E ciudat pentru mine, pentru că viața unui sportiv e una activă. Cred în Dumnezeu și sunt convins că o să depășim cu toții acest moment greu.
Petrișor Voinea: „Vorbim atât de des încât adormim cu telefonul în mână"
- Ți-e teamă totuși?
- Acum, da! Am însă credința în suflet și pe Dumnezeu în inimă la fiecare pas. Mă protejez cât pot de mult, dar cu adevărat doar Dumnezeu mă poate feri.
- Familia cum e? Țineți legătura?
- Familia mea este împărțită în două, la fel cum e și inima mea. Jumătate este aici, în Italia, mama și tatăl meu, iar în România cealaltă jumătate, soția și fetița noastră, împreună cu ceilalți dragi ai noștri. Vorbim foarte des, atât de des încât deseori adormim cu telefonul în mână. Distanța e grea, mai ales când ai un copil de doar 2 anișori căruia îți e imposibil să îi explici de ce tati nu vine atunci când fetița lui îi spune „tati, dol de tine". Dar ne mângâiem inimile istovite de dor prin binecuvântarea că suntem cu toții sănătoși.
- Cunoști pe cineva bolnav?
- Din fericire, nu am apropiați infectați, însă sufăr ori de câte ori aud că acest virus ucigaș răpește cu o ușurință greu de descris oameni dintr-o lume din care facem parte cu toții.
- Rămâi acolo când totul va reveni la normal sau ai de gând să pleci?
- Am contract până in iunie. Nu știu ce îmi rezervă viitorul. De când sunt fotbalist fiecare an a venit cu câte o surpriză pentru mine, dat fiind faptul că am jucat mereu în altă țară. Aștept răbdător și încrezător să văd unde o să joc anul viitor.
- Ce vă zic cei din club?
- Deocamdată conducerea clubului ne transmite să respectăm măsurile de prevenție, să stăm izolați până pe 6 aprilie, atunci când urmează să fim anunțați din nou dacă vor fi noutăți. Momentan este important să stăm izolați pentru a împiedica răspândirea virusului. Până când situația nu se va îmbunătăți, nimeni nu ne poate spune ceva concret.
În Italia de la 9 ani
- Cum au fost cele două luni în San Marino?
- Am jucat 4 meciuri. Am marcat și am dat două pase decisive. Când am semnat, am făcut-o cu speranța că putem juca în faze avansate în cupele europene. Planul meu rămâne același chiar și în aceste împrejurări, pentru că Dumnezeu este mare, iar timpul nu-i pierdut.
- Cum e viața în Italia?
- Sunt obișnuit cu Italia, m-am mutat cu părinții mei aici de când aveam 9 ani. Dorința părinților mei a fost să îmi fac junioratul aici. Cunosc Italia atât de bine! Serviciile sunt fiabile, salariile sunt bune, fotbalul este un sport în care se fac investiții uriașe. Pe scurt, factorii care determină calitatea vieții sunt mulți, iar în Italia se poate trăi foarte bine.
- La Fiorita e un club important în San Marino, cum e fotbalul acolo?
- E cel mai important club din San Marino. În ultimii 9 ani au jucat mereu în Europa. Fotbalul s-a ridicat mult în ultimii ani.
YouTube l-a transferat în Vietnam :)
- Sunt toți profesioniști?
- Cei mai mulți da. Ce-i drept, am și colegi care au și alte job-uri.
- Se poate trăi din fotbal acolo?
- Bineînțeles, se trăiește chiar bine. Eu sunt mulțumit!
- Comparând cu România, unde ai situa La Fiorita?
- Cred că undeva între locurile 3 și 5 în prima ligă din România. Am mulți colegi care au jucat în Serie A și Serie B.
- Ai fost prin multe țări, inclusiv Vietnam. Cum ai ajuns acolo?
- Încărcasem pe YouTube primul filmuleț al meu cu goluri și acțiuni. La nici o lună am primit un email de la un impresar din Anglia. Am îmbrățișat imediat ideea de a merge acolo. Era visul meu, de care mă despărțea acum un zbor de avion. Când le-am spus părinților mei că urmează să joc în Vietnam, s-au bucurat pentru mine, dar erau speriați. Auzisem de Vietnam doar în filmele cu Rambo.
- Te-ai documentat înainte?
- Am dat search pe google și am aflat că pe lângă ciudățeniile pe care le mănâncă, sunt oameni buni și calzi, fotbalul este cel mai apreciat sport, iar sportivii sunt tratați regește. Mai târziu am trăit asta pe propria piele.
Petrișor Voinea: „Am fost șocat să văd oamenii cum mănâncă șoareci la rotisor"
- Primul impact?
- Wow! De fapt mai mulți wow așezați în șir indian. Nu e o țară bogată. Noțiunea de bogăție e tradusă altfel acolo. Iar despre sărăcie nici nu se discută cât timp ai ce pune pe masă, chiar dacă asta înseamnă să petreci ore întregi în lanul de orez, sub un soare dogoritor. Zi de zi să tai spicele cu secera și să bați la ele până sare și ultimul bob, așa nu ești sărac. Oamenii sunt extrem de fericiți. N-am văzut mai multe zâmbete și râsete în nicio țară din toate cele pe care le-am vizitat. Și crede-mă, n-au fost deloc puține!
- Ce te-a surprins?
- Am fost speriat, îngrozit la început, de mâncarea lor, eu fiind obișnuit cu mâncarea proaspătă a mamei, gătită în cele mai bune condiții. Imaginează-ți cum a fost să văd șoareci la rotisor pe stradă și, ce e și mai groaznic, oamenii mâncau fără nicio problemă. E doar un exemplu, n-ai mai vrea altele.
- Fotbalul cum era?
- Se bazează mult pe latura fizică, mai puțin pe cea tehnico-tactică. Majoritatea jucătorilor sunt mici de înălțime și foarte rapizi.
- Te-ai întoarce acolo?
- Mi-ar plăcea enorm, dar ar fi imposibil acum. Am familie, o fetiță de 2 ani și mă tem că acea țară n-ar fi cea mai bună variantă pentru cea mică. E un loc frumos de vizitat, dar greu de trăit cu un copil obișnuit altfel.
- În Malaiezia cum a fost?
- Dacă ar fi să compar cu Vietnam, e polul opus. Am stat în Kuala Lumpur. Turiștii au șansa de a învăța despre o cultură cu totul diferită. Aici se îmbină cultura orientală cu cea occidentală. E o destinație interesantă.
- Fotbalistic cum a fost?
- Am rămas total uimit de atmosfera de pe stadioane. Aproape toate meciurile se joacă cu stadioanele pline, suporterii sunt înnebuniți după echipele lor. La meciurile importante poți vedea 80 sau 90 de mii de oameni la stadion. Eram păziți la fiecare pas de polițiști înarmați. Lista e mult mai lungă.
- Sunt multe discuții despre corectitudinea meciurilor de acolo. Te-ai lovit de așa ceva?
- În perioada în care evoluam în Vietnam și jucam în competiții internaționale, unii coechipieri jucaseră la pariuri pe un meci al nostru împotriva unei echipe din Malaiezia. Pariaseră că se vor înscrie mai mult de 4 goluri. Și ce crezi? Am câștigat 3-2. Au fost prinși toți cei care au pariat și au ajuns la închisoare.
Model pentru o casă de modă din Hong Kong
- Vietnam, Malaiezia, dar și Hong Kong...
- O lume întreagă într-un singur oraș. Hong Kong-ul e un oraș pe care ar trebui să îl vizităm cel puțin o dată în viață, este spectaculos, amestec de urban și rural, de nou și vechi, de modern și tradițional. O experiență trăită la superlativ.
- Adaptarea?
- În mare, fotbalul în Asia e cam la același nivel. Nu mi-a fost greu să mă adaptez. Am fost adus ca un star după evoluțiile pe care le avusesem în Champions League Asia. Toți țineau la mine și mă tratau frumos. Uite, și n-o zic să mă laud, dar plecam mai devreme de la antrenamente pentru că mă întâlneam cu mulți fani care îmi cereau poze și autografe. Făceam publicitate la TV pentru diverse sortimente de mâncare asiatică. Am fost model pentru o casă de modă de acolo.
- N-ai ocolit Arabia Saudită, ai jucat și acolo.
- Una dintre cele mai grele perioade. Dar și frumoasă. Poate cel mai frumos an din cariera mea. Și aici fotbalul e foarte urmărit și iubit. Lumea nu mă cunoștea aici, a fost greu la început. Dar încet-încet am crescut în ochii tuturor. Apogeul a fost când am învins în Cupa Regelui cele mai bune echipe din Arabia Saudită, cu golurile mele. Apoi toată lumea vorbea despre mine la posturile sportive. Eram chemat la fiecare sfârșit de săptămână la diferite emisiuni.
- Au fost și momente grele în toate aceste perioade?
- Știu sigur asta: accidentări, dorul de familie, antrenamentele de multe ori istovitoare, oamenii care nu sunt tocmai corecți așa cum sperai. Știu și mai sigur de atât că nimic din toate acestea nu m-a făcut să îmi treacă măcar prin minte gândul de a renunța! Am fost construit de mic să pot, iar atunci când credeam că nu mai pot, tot mai puteam puțin. Puținul era suficient ca să mă ridic.
„Nu am fost niciodată cel mai bun jucător, dar am muncit și am depășit jucători mult mai buni decât mine. România nu a vrut să mă cunoască, dar eu mi-am dorit din tot sufletul să fac cunoscută România peste tot pe unde am fost și cred că am reușit"
Petrișor Voinea
„În Vietnam m-am maturizat mult. A fost pentru prima dată când m-am desprins de familie. Am jucat la primul meu club profesionist, plus experiența asiatică, una de neuitat"
Petrișor Voinea
CV Petrișor Voinea
- atacant
- 29 de ani
- echipa actuală: La Fiorita 1967 (San Marino)
- a mai trecut pe la: Livorno, Hong Kong Pegasus, Petrolul, Wej SC, Sanna Khanh Hoa Bien Viet Nam FC
„Fotbalul e foarte iubit în Malaiezia. Cel mai iubit sport de departe. Uite, spre exemplu, sunt fotbaliști care au și un milion de urmăritori pe rețelele de socializare. Asta ca să înțelegi ce înseamnă fotbalul acolo"
Petrișor Voinea
„Ador bucătăria asiatică, sushi în special, care servit la el acasă e incredibil. Iar ca ciudățenie, am mâncat gogoși cu caracatiță. Străin fiind, eram considerat musafir peste tot. Unde mergeam eram servit cu lucruri tradiționale"
Petrișor Voinea
{{text}}