Diverse postări din mediul online devin virale în această „epocă a coronavirusului". Ele mișcă oameni, suflete, spiritul. Iar de la o faptă bună, într-un colț de lume, încep să se miște lucrurile spre direcția cea bună.
„Călărețul din Iași" este ajutat acum să ofere un trai mai bun soției și celor trei copii, după ce soția a ieșit de la maternitate cu „băietul" nou născut. O altă postare este cea în care în prim plan este o poveste tulburătoare, ca alte mii din țara noastră, a unei bătrâne ce-și duce cu greu existența și trece prin momente teribile, mai ales în aceste zile greu încercate.
Va avea o masă caldă zilnic
Elena Paula Mate a adus la cunoștință românilor întâmplarea prin care a reușit să ajute o bătrânică de 83 de ani, din blocul său, din Brașov. Femeia de 63 de ani a fost impresionată și a impresionat la rândul ei grupul de prieteni din agenda Facebook, apoi pe alți români.
O altă realitate a zilelor noastre este că o astfel de poveste, tristă, i-a adus ardelencei și like-uri, și alte sute de noi prieteni în doar câteva ore. Dar, cel mai important, rămâne esența: un om a sprijinit un alt om la nevoie, iar acest detaliu a mai născut o faptă lăudabilă.
Așa cum a anunțat brașoveanca în această dimineață, bătrânica va fi sprijinită de reprezentanții Asociației Arc Social, cu o masă caldă zilnică, pe durata acestei stări de urgență. De fapt, asociația din orașul de sub Tâmpa mai are în „echipă" alte 25 de persoane pe care le ajută.
Povestea ce aduce lacrimi pe obraz
Ajutorul acordat bunicuței deunăzi și propagat în mediul virtual a atras comentarii, pozitive, dar și negative!, a transmis Elena Mate. De asemenea, i s-a solicitat ajutorul din partea a mulți oameni aflați la ananghie, pentru împrumuturi de bani sau sprijin pentru rude aflate la spital.
Iată frânturi din povestea care a tulburat o întreagă comunitate locală, dar și pe cei ce-au aflat întâmplarea în acest week-end:
„Am trăit acum câteva minute o durere apăsătoare. Am ieșit să-mi iau ceva dulciuri, pâine și fructe. Vizavi de unde locuiesc eu este un „nonstop", la parterul blocului de pe strada Cantacuzino, numărul 2. Înainte să ajung, de la o fereastră, m-a strigat o doamnă în vârstă: «Vă rog din suflet! Îmi este foame. Nu am bani. Am terminat tot ce aveam. O pâine îmi luați și mie. Sunt singură și am 83 de ani. Vă dau banii când iau pensia pe 14». M-am cutremurat cu suflet, cu trup și minte.
Într-un bloc cu atâtea apartamente și atâția vecini. Doamne, dă-mi răbdare! Am intrat în magazinul de lângă scara blocului. Am cumpărat ce am crezut de cuviință, ulei, zahăr, cartofi, câteva conserve, brânză, încadrându-mă în banii pe care-i aveam în buzunar. Am sunat la interfon și am intrat. Bunicuța, chircită de bătrânețe și de boală, se sprijinea cu neputință într-un cadru. Tremura și plângea. Nu am întrebat nici dacă are copii sau nepoți.
Mi-a dat un număr de telefon să o sun cand ia pensia. Ea nu are credit de ceva vreme. Nu o voi suna când ia pensia. O voi întreba dacă mai are nevoie de ceva. Până în seara asta nu m-am gândit nici la bătrânețe, nici la singurătate. Și nici nu cred că am să mă mai vait de ceva vreodată. Am ajuns plângând în scara blocului meu. Am stat ceva timp să mă liniștesc să nu mă vadă Alexandra plângând. Am învățat-o să nu plângă.. Să fie puternică. Nu aș fi vrut să mă vadă așa. «Nu ai luat nimic, mama mea?», m-a întrebat.
«Am uitat banii acasă, cobor acum să cumpăr». Nu puteam povesti fetiței prin ce trecusem. Să nu o ia ca pe un avertisment la ceea ce se numește neputința mea, vârsta mea după ceva vreme care va trece. Oameni buni... Când luați coșuri pline cu de toate, întrebați vecinii care sunt singuri si neajutorați dacă au nevoie de pâine și apă. Nu se știe ce ne rezervă cea mai scurtă clipă din viață și nu știm cum rămânem".
{{text}}