Radu Paraschivescu, scriitorul în vârstă de 59 de ani, lucrează de acasă în această perioadă marcată de pandemia de coronavirus, ascultă muzică și își imaginează cum Lazio ar fi devenit campioană dacă nu s-ar fi încurcat cu vreo boacănă monumentală.
- Radu, cum îți ocupi timpul în perioada asta?
- În general, fac cam tot ce făceam şi cu o lună în urmă: scriu, traduc, citesc (ordine aleatorie). Pe lângă asta, mă întorc la muzica pe care am neglijat-o în ultima vreme. Ascult şi Imperialul lui Beethoven, şi Rapsodia lui Rahmaninov, dar şi Mike Oldfield. Cel din urmă e o descoperire de tinereţe bănăţeană, la care mă întorc acum cu bucuria reîntâlnirii şi cu conştiinţa tot mai acută a trecerii timpului.
Radu Paraschivescu: „Meciurile înregistrate tot conserve sunt"
- Ai mai ieșit din casă? Ai adunat provizii?
- Până cu vreo două-trei săptămâni în urmă am mai ieşit din casă: fie să cumpăr cafea (din acelaşi loc de vizavi de Arhitectură), fie să prânzesc, fie să intru în librării. Am mers, ca de obicei, cu metroul. Însă m-am cuminţit. Acum ies doar în jurul blocului, câte o jumătate de oră. Atât. Eu, care mergeam 7-8 kilometri zilnic, în ciuda prejudecăţii care identifică în scriitori nişte sedentari de calibru. În magazine, în schimb, nu calc. Nu mi-a plăcut niciodată, de când mă ştiu. Atâtea provizii câte avem (adică nu cine ştie ce) sunt meritul Irinei, capul familiei. Ea pleacă la cumpărături, eu fac figură de menajat. Când te apropii de 60 de ani şi ai diabet, obţii totuşi nişte avantaje.
- Reușești să lucrezi și de la distanță?
- Lucrez de la distanţă cu aceeaşi hărnicie ca acum două-trei luni; problema sastiselii sau a plictisului nu se pune. Intervenţiile de la radio le fac prin telefon, iar munca de birou e strict aceeaşi ca înainte. Excepţia e participarea la emisiunile de la DigiSport, unde e într-adevăr nevoie - mai rar, în ultima vreme - să ies din casă. Irina mă duce şi mă aduce cu maşina. Sunt în plin proces de etanşeizare, după cum vezi.
- Cât de tare îți e dor de fotbal? Ai privi altfel acum un meci Clinceni - Voluntari?
- Fotbalul românesc ilustrează proverbul "Rău cu rău, dar mai rău fără rău". Sigur, îmi lipseşte fotbalul în direct, cu atâtea emoţii câte livrează - mai multe la alţii, mai puţine la noi. Şi dacă îmi lipseşte mie, îmi dau seama cum le lipseşte jucătorilor, mai cu seamă că ei din asta trăiesc. Prin urmare, da, un Clinceni - Voluntari în direct la ora asta ar fi un răsfăţ. Sigur, te poţi consola cu înregistrările. Însă pe urmă îţi aminteşti că Sergiu Celibidache numea discurile "muzică la conservă" şi conchizi că şi meciurile înregistrate tot nişte conserve sunt. Marea diferenţă față de conservele alimentare e, în cazul discurilor, că ele nu au termen de garanţie. Nu expiră.
- Lazio ar fi avut șanse să câștige campionatul în Italia. Ca suporter, îți închipui cum ar fi continuat sezonul?
- Depinde ce variantă de suporter preferi. Optimistul din mine ar fi văzut o victorie la Juventus acasă şi apoi o păstrare a distanţei până la sfârşit. Pesimistul ar fi ales tot o victorie la Juventus (ăsta e un triumf obligatoriu, măcar în imaginaţie), torpilat de una-două poticneli când ţi-e scudetto-ul mai drag: acasă cu Cagliari şi cu Brescia, de exemplu. Nici acum nu-mi iese din minte egalul cu Verona de pe Olimpico. Am fi fost astăzi - de amorul artei, dar am fi fost - pe primul loc. Oricum, optimistul suprem e Lotito, care a vrut ca echipa să reia antrenamentele. Bine, ăsta nu mai e optimism, e o deplină fugă din realitate. Oricât de ahtiat după bani ai fi, trebuie să ai măcar un dram de raţiune.
Trei romane pe care le recomandă Radu Paraschivescu
- Care sunt partidele din istoria fotbalului pe care le-ai revedea în pauza asta?
- Oho, am o listă lungă. Unul dintre meciuri e, din masochism estetizant, înfrângerea Realului la Manchester United (un 3-4 în sezonul 2002-2003). Apoi Brazilia - Rusia 2-1 de la CM din 1982, Franţa - Portugalia 3-2 din semifinalele CE din 1984, semifinala Italia - RFG 4-3 şi finala Brazilia - Italia 4-1 de la CM din 1970. De fapt, aş revedea toată Cupa Mondială din 1970, ea mi-a deschis gustul pentru fotbal. Plus nişte jocuri ale Olandei, inclusiv - masochismul loveşte din nou - cele două finale de CM pierdute consecutiv, în 1974 şi 1978.
- Ne spui trei titluri de cărți nepromovate foarte tare, bune de citit cât durează izolarea?
- Fiindcă lumea spune că avem nevoie de poveşti, o să recomand poveşti. Adică romane. Unul este "Leii Siciliei" de Stefania Auci (Editura Nemira), mai cu seamă pentru cei care au vibrat la "Ghepardul" lui Lampedusa. Al doilea este "Lumina de veghe" a lui Michael Ondaatje, cel cu "Pacientul englez" (Editura Polirom). În fine, "Deborah" de Cătălin Mihuleac (Editura Humanitas), un roman care a atras deopotrivă elogii şi critici virulente, dar care reconfirmă un prozator de rasă.
- Crezi că oamenii se vor purta diferit în vreun fel când vor fi ieșit din case, după coronavirus?
- M-aş mira să se schimbe foarte multe în comportamentul nostru. După cum ştii, nu am abonament la optimism. Au mai fost pandemii, au mai fost calamităţi şi dezastre. Am revenit la comportamentul obişnuit, după excepţia dictată de situaţia specială. Fiinţa umană e aceeaşi, cu un sâmbure malefic pe care nu cred că va putea să-l extirpe nimeni şi nimic. Vom ieşi din urgia asta doar aparent mai buni, mai solidari, mai atenţi la ce se petrece în jur. În esenţă însă, nu cred că ne vom schimba fundamental. Bine-ar fi să mă înşel. Dacă o să se întâmple asta, o s-o recunosc public.
- Ai în plan prima vacanță de după pandemie?
- Din păcate, aveam şi acum, în perioada de restricţii. Am renunţat la un dublu city break Bruges - Gent, programat la începutul lui mai, şi la un altul din prima parte a lui iunie (Valencia). Sper să rămână în picioare celelalte planuri pentru 2020: o săptămână în nordul Franţei, plus câteva zile la Paris (în august), şi o săptămână în Andaluzia, în a doua parte a lui septembrie.
"Mă hrănesc cu amintiri"
- Ca om îndrăgostit de Italia, ce ai simțit în perioada asta în care au circulat numai imagini triste de acolo sau cu oameni cântând în balcoane?
- M-am umflat de plâns, deşi nu par genul. Când am văzut că vineri s-au raportat aproape o mie de morţi, am simţit că-mi cade cerul în cap. Declanşată în 2008, la prima vizită, iubirea mea pentru Italia nu cunoaşte prag. Şi e firesc. Italia e o minune de necuprins, din Bergamo la Sorrento şi din Cortona la Palermo. Are tot ce ar trebui să aibă paradisul: iese spre mai multe mări, te acoperă cu un cer care-ţi îneacă privirea, are o limbă în care până şi injuriile sună melodios şi un fel de-a trăi clipa despre care alţii încă trebuie să înveţe. Italia e acum rana lumii, iar lumea îi aşteaptă vindecarea. Ca s-o poată îmbrăţişa aşa cum merită. Mă hrănesc deocamdată cu amintiri din ultimele vizite - Sicilia în mai 2019, Roma în decembrie 2019. Pun fotografii pe Facebook ca o formă de solidaritate care nu italienilor le aduce mângâiere (n-ar avea cum), ci tot mie.
- Ai reușit să ridici decorația pentru Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler? În ianuarie nu ajunseseși la festivitatea de la Cotroceni.
- Am ridicat decoraţia, într-o miniceremonie organizată pentru cei care nu reuşiseră din prima încercare. Le-am mulţumit celor care l-au reprezentat pe preşedinte şi ministrului de atunci al culturii, dar se pare că m-am abătut de la traiectoria festivistă, câtă vreme ceea ce am spus n-a apucat să fie difuzat, spre deosebire de ce au spus alţii. Semn că mai există locuri unde naturaleţea şi umorul nu sunt bine văzute.
- Crezi că ni se va mai părea greu când o să mai petrecem 7 ore la DigiSport pentru emisiuni în jurul a două meciuri slabe?
- O să cerem să se mai joace unul înaintea primelor două, ca să putem sta 10 ore în redacţie sau în studio, nu? Nu, nici vorbă! O să ne revedem totuşi, cu bucuria colegilor de şcoală care se adună după vacanţă. Entuziasmul n-o să ţină mult. Nici n-ar fi cu putinţă. O să reîncepem să ricanăm, să fim ironici, să criticăm, să spunem lucruri enorme, să adulmecăm mize lăturişe şi combatanţi operaţi la (sau de) onoare. O să fim iarăşi ce-am fost, vorba lui Petru Rareş. Totul e să nu ajungem mai mult decât atât. N-ar fi sănătos.
"Mă pregătesc să termin de scris o carte, «Recviem vesel pentru tata» (atenţie, nu pentru Tătă!) şi am trei traduceri sub contract, dintre care pe una am început-o"
Radu Paraschivescu, scriitor
CORONAVIRUS. Cum te infectezi, cum se răspândeşte virusul, ce complicaţii pot apărea
Bilanț îngrozitor: peste 10.000 de decese!
Italia se află într-o situație teribilă din cauza epidemiei de coronavirus. Autoritățile italiene au anunțat ieri dimineață că decedaseră 889 de persoane doar în precedentele 24 de ore. Numărul persoanelor infectate a ajuns la 92.472. Țara a avut vineri cel mai negru bilanț de la începutul pandemiei, cu 969 de decese într-o singură zi.
În total, 10.023 de oameni au murit în Italia. Conform datelor contabilizate până ieri, italienii erau pe locul al doilea în lume după numărul de cazuri înregistrate. Pe primul loc se aflau Statele Unite, cu 113.667 de îmbolnăviri, în timp ce a treia cea mai afectată țară era China, cu 81.394 de persoane infectate.
{{text}}