COVID-19. Doi specialiști în nutriție au făcut câteva recomandări alimentare sportivilor pentru perioada de izolare, în care efortul e considerabil mai redus.
Nevoiți să se antreneze doar acasă și fără posibilitatea de a participa la competiții, majoritatea sportivilor resimt din plin criza și din cauza lipsei pregătirii intense cu care erau obișnuiți.
"La început, corpul percepe această perioadă cu efort mai puțin intens ca pe o relaxare. Dar după câteva zile, totul se transformă într-un șoc pentru cei obișnuiți să se antreneze într-un ritm ridicat zilnic. Iar asta se poate răsfrânge și în privința obiceiurilor alimentare", spun specialiștii.
Gazeta a contactat doi dintre ei, medicul nutriționist Șerban Damian, care a lucrat și la naționala de fotbal în perioada 2016-2018, și tehnicianul nutriționist Gabriela Nedelea, colaboratoare, printre altele, la mai multe cluburi din Liga 1. Aceștia au dat mai multe sfaturi pentru perioada pe care o traversăm.
- „Nu schimbați programul meselor principale față de cel pe care îl aveați înainte. Este nevoie doar să ajustați cantitățile, proporțional cu efortul pe care îl faceți. Dacă înainte un sportiv care se antrena intens avea nevoie de 3.000-3.500 de calorii zilnic, acum, în funcție de ce reușește să facă acasă, trebuie să scadă la 2.000-2.500. Fiecare trebuie să evalueze cam cu cât a scăzut efortul pe care îl face acum și să își țină sub observație greutatea".
- "Masa de seară să nu depășească 30% din aportul alimentar zilnic, mai ales pentru cei care erau obișnuiți să se antreneze și în partea a doua a zilei, iar acum nu o mai fac. Cina trebuie servită cam cu două ore înainte de culcare".
- "Consumul de proteine este foarte important pentru menținerea masei musculare".
- "Reduceți cantitățile de carbohidrați (paste, orez, cartofi) fără a renunța însă la acest gen de alimente. E indicat să scădeți cantitățile la 2/3 sau chiar la 1/2 din cât consumați înainte, în funcție de energia consumată la antrenamentele de acasă".
- "E de evitat consumul de dulciuri, băuturi alcoolice și carbogazoase. Zaharul e tentant, mai ales în aceste perioade de izolare, dar rămâne marele inamic. Consumați mai bine dulciuri făcute în casă, fără tot felul de aditivi, dar și multe fructe".
- "Continuați să folosiți suplimente nutritive pe care le luați și înainte de izolare, pentru că vitaminele și mineralele întăresc sistemul imunitar"
- "Nu intrați în panică, încercând să vă înfometați, dacă observați o creștere în greutate. Mai scădeți puțin cantitățile meselor zilnice, creșteți nivelul antrenamentelor și totul se va regla natural. Hidratați-vă foarte mult în această perioadă!".
"Verdețurile de sezon sunt o foarte bună sursă de nutrienți, care dau energie fără să afecteze greutatea. Acum ar fi un bine să consume produse pe bază de colagen, pentru refacerea articulațiilor" - Damian Șerban, medic nutriționist
"În această perioadă, tentația de a deschide frigiderul mai des e mult mai mare decât înainte. Vă recomand un truc, să aveți mereu lângă frigider un pahar cu apă, pe care să o beți înainte de a vă uita după o altă gustare" - Gabriela Nedelea, medic nutriționist
Alimente recomandate:
- Proteine: carne, lactate, ouă
Legume, fructe, verdețuri de sezon (salată, urzici, spanac, ridichi etc)
Alimente de evitat:
- Grăsimile: carne grasă, pește gras, unt, untură, smântână
- Produse procesate: conserve, fast-food, preparate prăjite, adaosul de sosuri, zahărul
- Dulciuri și băuturi carbogazoase, ciocolata
{{text}}