Jack Grealish, vedeta lui Aston Villa, a încălcat izolarea impusă în Anglia din cauza pandemiei de coronavirus.
La câteva ore după ce a postat un filmuleţ în care le cerea oamenilor să rămână în case pentru a limita răspândirea noului coronavirus, căpitanul Jack Grealish s-a dus la un party, ţinut până la 8 dimineaţa şi unde ar mai fi fost Ross McCormack, scoţianul ce a plecat de la Birmingham anul trecut, şi Tony Capaldi, fost internaţional nord-irlandez.
Jack a fost pozat lângă Range Rover-ul său de 89.000 de euro, lovit. Martorii spun că părea confuz, era îmbrăcat în pantaloni scurţi, cu un hanorac, şi încălţat cu un papuc negru şi altul alb! A rupt bara de protecţie a unei utilitare, a mai ciocnit două Mercedesuri, apoi s-a oprit cu maşina în gardul unei agenţii imobiliare, plecând pe jos înaintea sosirii poliţiştilor
{{text}}