Abundența de timp de care beneficiază cei ce stau acasă în perioada pandemiei le permite unora să descopere jocurile de tip eSports sau măcar să își îmbunătățească nivelul, dacă au mai jucat înainte. Fie din postura de gameri, fie din cea de spectatori, aceștia se numără printre cei ce se alătură noilor modalități la modă de a petrece timpul liber.
În luna martie, jocurile de tip eSports au ajuns la cele mai înalte niveluri de interes înregistrate până acum. Jocul Counter-Strike Global Offensive a înregistrat un maxim de peste 1.1 milioane de participanți într-un interval de 24 de ore iar Dota 2 a adunat peste 740.000 de jucători! Un alt joc faimos, League of Legends, a fost atât de jucat, încât serverele companiei s-au ocupat în proporție de 90%.
Antrenori personali pentru jocurile de eSports
Așa cum precizam aici, din jocurile de eSports se pot câștiga bani mulți. Desigur, premiile sunt luate de gamerii profesioniști în majoritatea timpului, pentru că aceștia își dedică o bună parte a timpului antrenându-se. Dar cei ce simt că pot spera la o carieră în domeniu au inclusiv posibilitatea de a-și angaja un antrenor personal. Un CEO al unei platforme online de antrenori pentru eSports a declarat că în luna martie cererea pentru un astfel de serviciu a fost cu 59% mai mare decât în lunile obișnuite.
{{text}}