Fotbal   •   Liga 2   •   CORONAVIRUS

Unde l-a prins pandemia de coronavirus pe Bănel Nicoliță: „Fotbalul este acum pe planul al doilea”

Articol de Ionel Luţan   —  marţi, 31 martie 2020

Bănel Nicoliță (35 de ani) s-a retras la București pe timpul pandemiei de coronavirus.

CS Făurei a început returul în Liga a III-a, 1-1 cu SC Popeşti Leordeni, chiar dacă patronul grupării brăilene, Bănel Nicoliţă, anunţase, în iarnă, încetarea activităţii echipei. Fostul internațional așteaptă o decizie din partea FRF cu privire la continuarea sezonului.

Bănel Nicoliță: „Nu sunt de acord cu sistemul play-off și play-out”

„Fraţii mei, mama, sunt sănătoşi, ei stau în casă la Făurei şi respectă regulile impuse de starea de urgenţă. Cât priveşte fotbalul, v-am mai spus, este acum pe planul al doilea. Despre modul în care va fi continua campionatul Ligii a III-a se fac tot felul de calcule. Dar eu nu sunt de acord cu sistemul play-off şi play-out. Probabil că vor mai apărea multe variante de finalizare a competiţiei. Dar mai întâi să vedem când vom putea reîncepe antrenamentele, pentru că avem nevoie de cel puţin trei săptămâni, ca să evităm după aceea accidentările”, a declarat Nicoliţă pentru Obiectiv Vocea Brăilei. 


VIDEO / Cele mai recente informații oficiale despre coronavirus

Citește și alte știri despre fotbalul din ligile inferioare:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.