Stiri extrasport

CORONAVIRUS. Ministerul Sănătății, comunicat de ultimă oră după ce 17 cadre medicale și 10 pacienți au fost depistați pozitiv la Universitar: „S-au convenit măsuri urgente”

27 de persoane, confirmate pozitiv la testul pentru noul coronavirus în cadrul SUUB // Foto: Facebook

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 31 martie 2020

Ministerul Sănătății a emis un comunicat de presă cu privire la raportările din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București în legătură cu persoanele infectate cu COVID-19.

În informare se specifică faptul că 17 cadre medicale și 10 pacienți au fost depistați pozitiv cu coronavirus, în urma testării începute la data de 22 martie. Cei din urmă au fost deja transferați la unitățile medicale competente din Capitală.

Raport la Spitalul Universitar de Urgență București: 27 de persoane infectate cu COVID-19

„Potrivit raportării managerului Spitalului Universitar de Urgență București au fost confirmate pozitiv la testul pentru noul coronavirus (COVID-19) 27 de persoane, din care 17 cadre medicale și 10 pacienți. De la nivelul SUUB s-au prelevat în total aproximativ 500 de probe biologice, iar pentru o parte dintre acestea (20%) se așteaptă rezultate. 

Testarea a fost declanșată în 22 martie, la nivelul personalului medical și a pacienților, observându-se o creștere în dinamică a rezultatelor pozitive pentru aceste categorii din SUUB. Odată cu creșterea numărului de cazuri pozitive a fost constatată o creștere semnificativă a cazurilor cu rezultat incert, precum și a apariția unor rezultate pozitive la testul pentru noul coronavirus la pacienți și personal medical în cazul cărora rezultatul inițial a fost negativ. 

Urmare a solicitării managerului SUUB, care a remarcat prin testare evoluția epidemiologică, DSPMB a demarat o anchetă epidemiologică extinsă. În urma anchetei s-au convenit măsuri urgente propuse de către spital și avizate de DSPMB cu aplicare imediată, pentru a preveni răspândirea virusului. Cei 10 pacienți au fost transferați, conform protocolului, către spitalele din Capitală care gestionează pacienți infectați cu noul coronavirus (COVID-19)”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

Citește mai multe știri despre coronavirus:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.