Campionate

Țările de Jos au pus STOP fotbalului până în vară » Vor să ajungă la 29.000 de teste de COVID-19 zilnic

Ajax Amsterdam este liderul campionatului din Țările de Jos // sursă foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 31 March 2020

Premierul Țărilor de Jos, Mark Rutte, a anunțat o serie nouă de măsuri luate în contextul pandemiei de coronavirus.

Într-o conferință de presă ținută în această seară, Rutte a anunțat că școlile, restaurantele, muzeele și alte întreprinderi bazate pe contactul interuman vor rămâne închise cel puțin până pe 26 aprilie.

De asemenea, adunările de mai mult de 3 persoane și toate evenimentele care necesită permis sunt interzile până pe 1 iunie. Asta include și fotbalul profesionist din Țările de Jos care va rămâne suspendat cel puțin până la începutul verii.

Astfel, cursa echipei la care evoluează Răzvan Marin, Ajax Amsterdam, către un al doilea titlu consecutiv în Eredivisie va avea parte de o pauză îndelungată.

Ajax este lider în campionat, la egalitate de puncte cu ocupanta locului secund, AZ Alkmaar. Formația antrenată de Erik ten Hag nu trecea printr-o perioadă bună înaintea suspendării campionatului, înregistrând 2 înfrângeri în ultimele 3 meciuri și fiind eliminată din „16-imile” Europa League.

Vor să ajungă la 29.000 de teste pe zi

Mark Rutte a anunțat că vrea să testeze 29 de mii de oameni pe zi pentru coronavirus, o creștere masivă față de situația actuală.

Săptămâna aceasta, el a spus că Țările de Jos testează patru mii de persoane pe zi, mai multe testări ale persoanelor din afara industriei medicale urmând să înceapă de luni. Numărul de persoane testate zilnic va crește la nouă până la douăzeci de mii în curând, a declarat el.

Joia trecută, Țările de Jos reușeau să testeze doar o mie de oameni pe zi. O săptămână mai târziu, numărul poate să ajungă să fie de 10 ori mai mare.

VIDEO: CORONAVIRUS. Cum te infectezi, cum se răspândeşte virusul, ce complicaţii pot apărea

Citește mai multe știri despre fotbalul european:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.