Liga 1

Meci de fotbal IN MEMORIAM Martin Tudor: "Vor participa și colegii lui de la Steaua"

+23 Foto
Martin Tudor, fostul portar al Stelei, a murit la 43 de ani din cauza unui infarct

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 01 April 2020

Sorin Radu, coleg cu Martin Tudor la Jiul Petroșani, și-a luat rămas bun de la fostul portar care a decedat, luni, la vârsta de 43 de ani, din cauza unui infarct. 

  • Martin Tudor a murit luni, 30 martie, în casa prietenei lui, în bucătărie. Acesta se afla la masă, iar după ce s-a ridicat a început să se simtă rău

Radu a dezvăluit că Martin va fi înmormântat vineri, 3 aprilie, la Drăgășani. De asemenea, acesta a menționat că va organiza un meci de retragere în memoria lui Tudor.

Sorin Radu: „Drum bun, Gicane”

A plecat fulgerător dintre noi, când nici nu împlinise 44 de ani! Mâine, 2 aprilie, Carla, fata lui împlineste 19 ani! Nu a mai apucat să se bucure de moment. Este și motivul pentru care familia a hotărât să-l înmormânteze vineri, 3 aprilie.

Va fi o ceremonie funerară săracă, la care vor participa, conform prevederilor instituite de Starea de Urgență din România, maxim 8 persoane! Și, totuși, Martin Gheorghe Tudor va avea parte de un «meci de retragere», alături de foștii lui colegi, de prieteni. 

Cu speranța că vom scăpa de Covid 19, în memoria lui, la data de 16 septembrie voi organiza un meci demonstrativ, la Drăgășani, localitatea natală a părinților săi și locul unde va fi înmormântat. La partidă vor participa mulți dintre foștii coechipieri ai lui «Martinică» de la Jiul Petroșani, Olimpia Satu Mare și Steaua București, nu înainte ca aceștia să depună coroane de flori la cimitir! Drum bun, Gicane! Odihnească-se în pace!”, a scris Sorin pe Facebook.

Martin Tudor, fostul portar al Stelei, a murit la 43 de ani

Martin Tudor s-a născut la Avrig, pe 10 iunie 1976. A debutat la Jiul Petroșani la 21 de ani, iar în 1997 a semnat cu Olimpia Satu Mare. După doar doi ani a ajuns la Steaua și s-a impus rapid în poarta echipei roș-albastre, câștigând duelul cu Eugen Nae și Tibi Lung și fiind decisiv în victoriile Stelei.

Martin Tudor a jucat de-a lungul carierei la Jiul, Olimpia Satu Mare, Steaua, CFR Cluj și U Cluj. S-a retras în 2010 și a devenit antrenor cu portari. A antrenat la FCSB, U Craiova, Al Ittihad, Daco-Getica, CSM Reșița, FC Voluntari, Sportul Snagov, CSU Craiova și naționala României. Ca jucător are trei trofee cu Steaua: 2 titluri de campion (2001, 2005) și o Supercupă (2001).

Citește mai multe știri despre dispariția lui Martin Tudor:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.