International   •   Campionate   •   BELARUS

Schimbare de situație în Belarus » Se cere oprirea campionatului: „Pericolul e prea mare"

Articol de Daniel Scorpie   —  joi, 02 aprilie 2020

Şahtior Soligorsk, unde joacă Azdren Llullaku, şi Neman Grodno au rămas fără suporterii ce se tem să nu se infecteze de coronavirus dacă mai vin la fotbal.

Fotbalul continuă în Belarus cu porţile deschise, însă de teama pandemiei, tribunele se golesc tot mai mult. În pofida declaraţiilor inconştiente ale preşedintelui Lukaşenko, care nu a impus deloc măsuri de protecţie a populaţiei, susţinătorii a două echipe, Şahtior Soligorsk, unde joacă Azdren Llullaku - albanezul fost la Astra, Gaz Metan şi Politehnica Iaşi - , şi Neman Grodno, ex-adversara Stelei din preliminariile Ligii 2003, au decis să stea acasă şi se revoltă: „Opriţi campionatul! Pericolul e prea mare". Şi i-au invitat şi pe alţii să facă la fel.

Şi Azdrem Llullaku este speriat


Şi Sindicatul Internaţional al Jucătorilor FIFPro a fost anunţat că fotbaliştii din Belarus sunt tot mai îngrijoraţi că trebuie să intre pe teren în condiţiile în care ameninţarea infectării cu COVID-19 devine tot mai gravă. Llullaku se numără printre ei.

„Eu nu am înţeles decizia luată, pe noi nu ne-a întrebat nimeni, nimic! N-am nicio putere, cine sunt eu să schimb ceva în privinţa asta? Mi-e frică, mai ales că şi ştiu foarte bine ce e în Italia, unde am familia, chiar în Nord, doar soţia a rămas în România", mărturisea albanezul într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

VIDEO Măsuri obligatorii de protecție împotriva noului Coronavirus (COVID-19)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.