Stiri extrasport

CORONAVIRUS. Prima dată avansată de autoritățile din România » Când am putea ieși din case

Autoritățile anunță că am putea ieși din case după 15 mai // sursă foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 02 April 2020

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a anunțat o estimare extrem de importantă în contextul pandemiei de coronavirus. Acesta crede că vom putea ieși din case după data de 15 mai.

Întrebat când consideră că nu va mai fi nevoie de distanțare socială, Rafila a înaintat data de 15 mai.

„Eu cred că după data de 15 mai. Dar atenție, nu distanțarea socială să nu mai fie necesară, o reducere a măsurilor legate de distanțarea socială, dar multe din elementele, de exemplu organizarea de mari manifestări, vor fi probabil pentru mai mult timp în vigoare”, a declarat Alexandru Rafila pentru Digi24.

România va face parte dintr-un studiu internațional al singurului tratament anti-COVID19

Președintele Societății Române de Microbiologie a anunțat că România va face parte dintr-un studiu internațional, în vederea testării singurului medicament etiologic disponibil împotriva coronavirus. Acest medicament ar putea fi disponibil în câteva luni.

„E un medicament etiologic, deci care tratează cauza bolii, singurul de fapt care există disponibil în momentul de față și unde există speranțe legate de o bună eficacitate. E vorba despre un medicament dezvoltat în SUA și noi o să fim parte a unui studiu internațional, în care mai sunt vreo 20 de țări din întreaga lume, în care se vor testa comparativ scheme terapeutice uzuale, le știți foarte bine, antivirale utilizate în infecția HIV, cu interferon, cu hidroxiclorochină, în paralele cu acest medicament.

Vor fi loturi de pacienți și scopul este să observăm un câștig terapeutic net în favoarea acestui medicament etiologic și atunci, probabil, și compania americană va putea într-un timp relativ scurt să-l autorizeze pentru producție și pentru punere pe piață, într-un interval de câteva luni”, a declarat acesta.

VIDEO: Măsuri obligatorii de protecție împotriva noului Coronavirus (COVID-19)

Citește și alte știri despre coronavirus:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.