Handbal

Răzvan Gavriloaia e blocat în Suceava și a compus o baladă pentru Raed Arafat: „Și-uite așa noi reușim pe toți să-i nenorocim"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 02 aprilie 2020

Răzvan Gavriloaia, unul dintre handbaliștii celor de la Dinamo, echipă calificată în optimile Ligii Campionilor, e blocat acasă, în Suceava, în plină pandemie de coronavirus la nivel mondial.

Aflat în epicentrul COVID-19 din România, Suceava, primul oraș închis din România de autorități, și cu spitalul din localitate păzit de armată, Gavriloaia încearcă să treacă cu zâmbetul pe buze peste momentele de coșmar prin care trece omenirea.

"Cântă cucu bătă-l vina" în vreme de coronavirus

Alături de părinți, soția lui Laura, de și de cei doi copii ai cuplului, Maria (5 ani), respectiv Eva, de doar 9 luni, sportivul a compus o baladă în primă pandemie de coronavirus. O adaptare a melodiei "Cântă cucu bătă-l vina" (Cântec despre Bucovina).

Acesta a urcat imaginile pe contul personal de Instagram, iar ce-a ieșit vă lăsăm să descoperiți în filmulețul de mai jos.

Versurile cântate de Gavriloaia

Cântă Raed, bată-l vina, ș-izolează Bucovina,
Cântă Raed la tv și-nchide spitalele, măi. 
A mai dat o ordonanță, ne-nchide pe toți în casă,
Și ne spune s-ascultăm, că d-aicea nu plecăm, măi!

Bucovină, plai cu flori, de-unde vin ai tăi feciori?
Ei vin Italia, de unde-i roșie zona, 
Dar nu se știe nimic, că au deraiat un pic. 
Declarația din vamă: din Germania vin, mamă!

Medici dragi ce-ați fost huliți, vă rog, nu ne părăsiți!
Că atât ne duce capul, ca să infectăm tot satul.
După care, la control, iar mințim că-i capul gol
Ș-uite așa, noi reușim pe toți să-i nenorocim, măi, măi...

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.