Formula 1

Incredibil! Bernie Ecclestone va deveni tată la 89 de ani: „Am fost șomer de ceva vreme și am avut timp să mă antrenez”

Articol de Theodor Jumătate  —  vineri, 03 aprilie 2020

Fostul lider al Formulei 1, cu o avere de 2,8 miliarde de euro, va avea primul băiat. Fabiana, actuala lui soție, a treia, are 44 de ani. Magnatul britanic Bernie Ecclestone e celebru în lumea sporturilor cu motor. 

  • Omul de afaceri în vârstă de 89 de ani a fost președintele executiv al trustului "Formula One Group", supranumit F1 Supremo; 
  • Are o avere estimată la 2,8 miliarde de euro; 
  • Înalt de 1,59 m, englezul a avut întotdeauna soții și iubite înalte. Actuala nevastă, Fabiana Flosi, 44 de ani, are 1,78 m. 

Ecclestone: „Ce e așa neobișnuit?" 

Ecclestone tocmai a anunțat că, la aproape 90 de ani (îi va împlini pe 28 octombrie), va fi iar tată. Dar, după trei fete, va avea acum și un băiat. În iulie. 

„Ce e așa neobișnuit?", s-a amuzat el într-un dialog cu reporterii de la Daily Mail. „Am fost șomer de ceva vreme și am avut timp să mă antrenez". Cuplul se află acum la izolare la vila lor de lux din Sao Paulo, Brazilia.

„Ne așteptăm ca micuțul să se nască în vară. Sper ca el să învețe rapid să joace table" - Bernie Ecclestone

3fete are Bernie Ecclestone: Deborah (65 de ani), Tamara (35) și Petra (31)

Citește și alte știri despre Formula 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.