Ovidiu Stângă, 47 de ani, acum antrenor la echipa de fete a lui PSV Eindhoven, a povestit de ce olandezii nu au intrat în vrie din cauza coronavirusului, chiar dacă sunt de 11 ori mai mulți morți ca în România.
Olanda este pe locul 8 într-un clasament dureros, cel al morților provocate de coronavirus. Sunt aici de 5 ori mai multe cazuri comparativ cu România și aproape 1.500 de decese, iar numărul crește mult mai galopant decât la noi. "Dar nu e panică deloc, ci doar disciplină și speranță", a mărturisit Ovidiu Stângă. Olteanul e stabilit de peste două decenii lângă Eindhoven, orașul în care a fost campion cu PSV. Fostul component al Generației de Aur e acum antrenor secund la echipa de fete a lui PSV. Povestirile sale sunt parcă dintr-o altă lume, construită să absoarbă mai ușor șocurile.
Lume deschisă
"Eu stau în zona de focar a Olandei, Eindhoven - Tillburg - Breda, dar nu sunt restricții foarte mari, fiindcă oamenii sunt conștienți de ceea ce trebuie să facă și ce nu. Pot spune că populația gestionează relativ bine situația. Sunt deschise doar magazinele alimentare de cartier. Iar oamenii au obligativitatea de a se mișca în interior cu cărucioare, pe care le țin în față, ca să păstreze distanța unul de celălalt. Oamenii sunt educați, iar bătrânii au fost puși în temă cu ceea ce riscă. Lumea nu e aiurită, știe că trebuie să se păzească. Cei cu probleme respiratorii au avut probleme. Văzui că la București ieși lumea la grătare când dădu soarele. La noi, oamenii au voie în parcuri, doar să nu stai mai mult de două persoane. Te poți plimba cu bicicleta, faci tura și-apoi fuga acasă!, nu se strâng câte 5 la table în parc", a dezvăluit bărbatul de 47 de ani.
Mesaje clare, responsabilitate mare
Cu fiecare minut, glasul său recapătă tușele oltenești: "E ciudată, vere, pandemia asta. Dar în Olanda mesajele sunt mai clare, mai simple, nu vorbesc mulți analiști. Nu pompează multă teamă și multe informații. Iese premierul o dată la două zile și spune ce are de zis, atât! Olandezii au și o politică mai simplistă. Unde există posibilitate, oamenii merg la serviciu. Școlile se fac de acasă. Noi, cei de la club, lucrăm de acasă, avem videoconferință de două ori pe săptămână, ne dăm toți cu părerea, apoi se analizează. E comunismul perfect, iau de la fiecare câte o idee, fără gâlceavă și ceartă, cu respect reciproc, după care trag concluzia".
Se tratează și la domiciliu
Ovidiu a tot discutat despre coronavirus cu cei apropiați: "Am mulți prieteni medici, și români, și olandezi, și li s-a spus și lor la spital: "Nimeni nu va scăpa fără să ia virusul ăsta, mai devreme sau mai târziu!". Li s-a spus că mai bine să-l ia acum, să scape repede, ca apoi să devină imuni. Nici nu știu ce să mai cred, pe cuvânt! Aici, li s-a transmis pacienților că vor fi luați la spital doar cei cu probleme grave. În rest, pot trata coronavirusul și acasă. "Dacă sunt situații foarte, foarte nasoale, atunci ne sunați!". Cei de la spital trimit medicii la domiciliu, îi testează pe cei cu probleme, apoi se decide ce și cum". După o jumătate de oră de stat la povești, olteanul din Eindhoven a transmis celor de acasă: "Sănătate și tărie!".
Ovidiu Stângă și copiii săi"Aici, întrebarea principală e "Cum stai psihic?". Pe ideea că dacă ești puternic, se rezolvă tot. Mereu suntem întrebați asta, pentru a fi în regulă când o fi să ne reluăm activitatea, ca să muncim cu eficiență. Olandezii n-au probleme financiare, adică au forță, de aceea nici nu se panichează cum o facem noi"
Ovidiu Stângă
14.697de cazuri de infectare erau ieri după-amiază, oficial, în Olanda
1.339de decese au fost înregistrate în Olanda, până aseară la ora 17:00, cu 166 mai multe decât cu o zi înainte
250de pacienți s-au refăcut după cazurile de COVID-19 în țara în care trăiește olteanul
1iunie este data până la care este blocat campionatul în Olanda
8.000de cadre medicale au fost rechemate de la pensie, pentru a susține lupta cu virusul
Au renunțat la BAC
"Am și eu doi copii, Lucas și Darius, învață de acasă, iar de două ori pe săptămână au video-school cu profesorii, cu colegii", a povestit Ovidiu. Guvernul a anunțat anularea examenelor centrale de final de studii, echivalentul BAC-ului de la noi. Validarea sau nu a diplomei de încheiere a studiilor va fi făcută pe baza notelor obținute în timpul anului școlar. Ministerul Educaţiei încurajează instituţiile şcolare să organizeze examene de la distanţă, de exemplu prin videoconferinţă. Dacă şcolile nu sunt în măsură să efectueze teste şcolare la distanţă, acestea se pot derula în clădiri respectând o distanţă de securitate de 1,5 metri.
{{text}}