GSP special   •   Diverse   •   TRAGEDIE

Mirel Rădoi l-a condus pe ultimul drum pe Martin Tudor. Selecționerul și-a luat măsuri speciale de protecție

Foto: tribunavalceana.ro

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 03 aprilie 2020

Martin Tudor (43 de ani), fost portar la Steaua, a murit luni, în jurul orei 10:00. Acesta a fost condus astăzi pe ultimul drum de către familie, de doar câțiva foști colegi de la Steaua și foarte puțini fani.

Tudor a fost înormântat astăzi în localitatea vâlceană Ștefănești, de unde era originar și unde trăiesc părinții săi. Printre foștii colegi, la ceremonia funerară au participat Mirel Rădoi, selecționerul echipei naționale, Daniel Oprița, Marian Aliuță, Florentin Dumitru, Eugen Nae și Nana Falemi.

Martin Tudor a fost înmormântat la Ștefănești

Cei prezenți la înmormântare de la Ștefănești și-au luăt măsuri speciale de protecție. Marea majoritate au purtat măști și mânuși chirugicale, inclusiv Mirel Rădoi, vizibil afectat de dispariția bunului său prieten.


Nici fanii Stelei nu l-au uitat pe fostul portar din Ghencea. Aceștia au fost prezenți la cimitirul din Ștefănești unde au arborat un banner imens pe un gard: "Am fi vrut de-al tău dor / Să mai strigăm o dată în cor / Martin, Martin, Tudor, Tudor!". Sicriul lui Martin Tudor a fost purtat tot de foştii coechipieri de la Steaua.

Foto: tribunavalceana.ro

"Martin, nu cred că ai murit... nu vreau să cred! Sunt foarte recunoscător pentru profesionalismul și caracterul de care ai dat dovadă atâta timp cât am fost colegi la Steaua. Am concurat pentru același post, dar nu am fost niciodată rivali, ci prieteni buni, pentru că tu aveai un suflet de aur. Ne-am făcut reciproc mai puternici ca portari"

Vasili Hamutovski, fost portar la FCSB

Tudor a murit luni în jurul orei 10:00. Acesta se afla la Reșița și a suferit un infarct fatal. Tudor a murit în casa prietenei lui, în bucătărie. Acesta se afla la masă, iar după ce s-a ridicat s-a simțit rău. Chiar dacă ambulanța a sosit repede ca la locuința în care se afla n-a mai putut fi salvat.


Cine a fost Martin Tudor

Martin Tudor s-a născut la Avrig, pe 10 iunie 1976. A debutat în Divizia A la Jiul Petroșani la 21 de ani, pe 14 iunie 1997, într-un meci Jiul – Petrolul 0-1. În 1997, Martin Tudor a semnat cu Olimpia Satu Mare, iar după doar doi ani a ajuns la Steaua și s-a impus rapid în poarta echipei roș-albastre, câștigând duelul cu Eugen Nae și Tibi Lung și fiind decisiv în victoriile Stelei.

La Steaua a jucat până în 2005, bifând 126 de partide în prima ligă. A strâns 8 meciuri în competițiile continentale pentru gruparea bucureșteană, dintre care două în sezonul 2004-2005, când echipa s-a calificat în primăvara europeană.

184 meciuriare Martin Tudor în Liga 1 pentru Jiul Petroşani, Olimpia Satu Mare, Steaua, CFR Cluj şi U Cluj

  • Martin Tudor a jucat de-a lungul carierei la Jiul, Olimpia Satu Mare, Steaua, CFR Cluj și U Cluj. 
  • S-a retras în 2008 și a devenit antrenor cu portari. A antrenat la FCSB, U Craiova, Al Ittihad, Daco-Getica, CSM Reșița, FC Voluntari, Sportul Snagov, CSU Craiova și naționala României. 
  • Ca jucător are două titluri de campion (2001, 2005) cu Steaua

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.