FCSB domină topul celor mai valoroși jucători din Liga 1. După ultima actualizare a cotelor de piață, realizată de Transfermarkt în plină pandemie COVID-19, Florinel Coman (21) a devenit cel mai valoros jucător din România.
Înainte de actualizarea realizată de publicația de specialitate Transfermarkt, Florinel Coman se afla la egalitate cu Dennis Man (21 de ani) în ierarhia celor mai valoroși jucători din campionatul României. Ambele perle ale lui Gigi Becali valorau câte 5.5 milioane de euro.
Acum însă, Florinel Coman și-a depășit colegul și este lider solitar în topul ierarhiei. Șase milioane de euro este noua cotă de piață a lui Coman.
Podiumul este încheiat de mijlocașul Craiovei, Alexandru Cicâldău (22 de ani), care valorează 5 milioane de euro.
Top 10 cei mai valoroși jucători din România
Întreaga valoare de piață a Ligii 1 este de 205 milioane de euro. Cei mai valoroși 10 jucători valorează, cumulat, 36.8 milioane de euro. Iată care sunt aceștia:
- Florinel Coman (21 de ani, FCSB) - 6 milioane de euro
- Dennis Man (21 de ani, FCSB) - 5.5 milioane de euro
- Alexandru Cicâldău (22 de ani, CS U Craiova) - 5 milioane de euro
- Constantin Budescu (31 de ani, Astra) - 3.7 milioane de euro
- Billel Omrani (26 de ani, CFR Cluj) - 3.6 milioane de euro
- Cristian Manea (22 de ani, CFR Cluj) - 3.2 milioane de euro
- Florin Tănase (28 de ani, FCSB) - 2.8 milioane de euro
- Nicușor Bancu (27 de ani, CS U Craiova) - 2.5 milioane de euro
- Bogdan Planic (28 de ani, FCSB) - 2.3 milioane de euro
- Damjan Djokovic (29 de ani, CFR Cluj) - 2.2 milioane de euro
Florinel Coman, dorit în MLS
Atacantul lui FCSB este dorit în campionatul Statelor Unite ale Americii, la Orlando City, care ar fi dispusă să îi achite lui Gigi Becali 9 milioane de euro în schimbul fotbalistului.
De asemenea, Gigi Becali a relaxat condițiile din negocierea pentru Florinel Coman. Patronul FCSB este dispus să accepte banii și în mai multe tranșe. (Detalii aici).
{{text}}