Luis Enrique, antrenorul trecut prin teribila tragedie a pierderii fetiței sale și întors pe banca Furiei Roja la finalul preliminariilor CE 2020, lansează un mesaj video cutremurător.
Întreaga Spanie e în carantină și luptă pentru a limita răspândirea noului coronavirus într-o țară grav afectată de pandemie. Și lumea fotbalului s-a mobilizat, nu doar financiar, pentru a susține sistemul medical copleșit de criza sanitară.
Luis Enrique (49 de ani) impresionează cu mesajul din filmulețul distribuit pe rețelele sociale. Selecționerul Furiei Roja - adversara „tricolorilor" în preliminarile CE 2020 -, revenit la echipa națională după drama pierderii fetiței sale, a făcut un apel cutremurător:
„Nu mai e timp pentru discuții. A venit momentul. Afară e lume care face totul și care luptă până la ultima suflare. Și luptă până la epuizare împotriva unui inamic invizibil, iar asta îi face mari.
Au curajul de a-l înfrunta. Sunt convins că și bătrânii, dacă ar putea, l-ar lua în piept. În trecut au și făcut-o și n-au cerut nimic în schimb. Sunt o generație de eroi, pentru că au dat totul. Le suntem datori și de data asta trebuie să o facem pentru ei.
Sunt zile, săptămâni de când ne luptăm cu un dușman ce ne-a răpit multe persoane dragi. Nu e momentul să renunțăm, pentru că Spania nu știe cum e să faci asta, Toți, personal și profesional, jucăm partida vieții, vine rândul nostru ca națiune. Acesta e momentul, să uităm de divizii, asta e naționala, unde joacă cei mai buni.
Iar noi îi avem... Personal sanitar, polițiști, militari, pompieri, comercianți, farmaciști, gardieni, transportatori, toți cei ce îi ajută. S-au oprit din ceea ce făceau. Dac-aș putea, i-aș convoca pe toți.
Trebuie să rezistăm, timpul trece și nu mai avem de așteptat. Vom învinge, am mai făcut-o deja! Acum vă cer doar un singur lucru. Niciodată nu ați încetat să ne aplaudați, faceți la fel cu ei!".
{{text}}