Fotbal   •   Liga 1   •   IAȘI

Craiova și Poli Iași se hârjonesc, în plină pandemie de coronavirus » Miza? 50.000 de euro!

Poli Iași trebuie să primească 50.000 de euro de la Craiova din transferul lui Qamer Qaka,

Articol de Aurelian Botezatu   —  sâmbătă, 04 aprilie 2020

Poli Iași trebuie să primească 50.000 de euro de la Craiova din transferul lui Kamer Qaka, sumă scadentă oricum la 15 aprilie și necesară pentru „închiderea” licenței. 

Mihai Rotaru susține că situația actuală nu-i permite să facă plăți, deși a anunțat că Bănia are 400.000 de euro în conturi.

Îngrijorare la Iași în privința obținerii licenței. Poli mai are de închis capitolul "financiar", până la 30 aprilie, iar pentru asta e nevoie, potrivit președintelui Ciprian Paraschiv, de circa 80.000 de euro. O parte dintre ei, 50.000 de euro, ar trebui să vină de la CS Universitatea Craiova, până la jumătatea lunii, în contul ultimei tranșe din transferul lui Qaka. Numai că oltenii se eschivează! 

Poli Iași: „Trebuie să așteptăm o lună, două”


„Nu pot să ne dea banii la timp. Va trebui să mai așteptăm o lună, două", a anunțat Paraschiv azi, într-o intervenție live pe pagina de Facebook a clubului moldovean. Potrivit unor surse ale Gazetei, răspunsul din Bănie ar fi fost că „ne confruntăm cu o stare de urgență și nu facem plăți în aprilie"

Craiova: „Avem 400.000 de euro în conturi”

Pe de altă parte, la "Fan România", finanțatorul craiovenilor, Mihai Rotaru, a precizat ieri că „financiar stăm bine, suntem solizi. Avem 400.000 de euro în conturi, așteptăm 5 milioane din transferurile lui Mitriță și Screciu și mizăm pe 350.000 de euro din drepturi TV, dacă se reia campionatul". 

185.000 de euroîi sunt necesari președintelui Paraschiv pentru a rezolva o altă problemă, ce n-are negătură cu licența: plata salariilor jucătorilor pe februarie


1,8 milioane de euroe cuantumul datoriilor lui Poli la ora actuală

„Dacă se va relua campionatul în vară, va trebui să discutăm cu fiecare jucător aflat la final de contract prelungirea înțelegerii dincolo de 30 iunie. Așa este legea în România" - Ciprian Paraschiv, președinte Poli Iași

Citește și alte știri despre Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.