Un canadian în vârstă de 64 de ani juca golf în momentul în care a fost sunat la telefon și a primit vestea că a câștigat peste 56 de milioane de dolari canadieni, adică aproximativ 37 de milioane de euro. Deloc impresionat, bărbatul a băgat telefonul la loc în buzunar și și-a continuat partida de golf.
Tom Crist își pierduse soția în lupta cu cancerul în urmă cu doar un an, motiv pentru care a ales să doneze banii pentru lupta contra acestei maladii și pentru ajutorarea persoanelor nevoiașe. Fost CEO al unei companii de produse electronice, Crist nu avea griji financiare, iar acest lucru l-a ajutat să ia mai ușor decizia de a renunța la câștigul obținut. ”Am câștigat destui bani în viață, nu am griji financiare. Și nici copiii mei nu au nevoie de nimic, fiecare dintre ei se descurcă foarte bine pe cont propriu.”
Canadianul are 4 copii și 7 nepoți și afirmă că întreaga sa familie a fost de acord să doneze suma câștigată.
“E un sentiment plăcut să poți sprijini financiar o familie. Nu poți ajuta întreaga lume, dar vom încerca să ajutăm cât de mulți oameni putem”, a spus norocosul câștigător.
{{text}}