Halterofila Poupak Basami este și asistentă medicală și încearcă să ajute din prima linie în această perioadă grea pentru țara sa
Iranul este unul dintre statele puternic lovite de pandemia de COVID-19, iar orice ajutor este de mare folos pentru lumea medicală. Halterofila Poupak Basami, care anul trecut a devenit prima femeie din Iran care a concurat la o ediție de Campionate Mondiale, a abandonat antrenamentele și pentru că are pregătire de asistentă medicală a mers să lucreze într-un spital, spre a-și ajuta țara.
„De cum a izbucnit această pandemie, ea i-a ajutat pe cei din cadrul federației de haltere cu sfaturi medicale, iar acum luptă cu virusul din prima linie", a spus Ali Moradi, președintele Federației de Haltere din Iran pentru insidethegames.
Basami, 28 de ani, are o experiență de șapte ani ca asistentă medicală, ea lucrând înainte de a face haltere în diverse unități medicale din țara sa. Până în 2018, în Iran, doar bărbații practicau acest sport.
58.266 de infectațicu COVID-19 a raportat Iran până acum, dintre care și 3.603 de decese
{{text}}