Daniel Isăilă (47 de ani) a revenit în România în urmă cu două luni, după un an și jumătate în Arabia Saudită, la Al Hazm. Fostul antrenor al Astrei și selecționer U21 este acasă, cu familia, așteptând să treacă perioada de izolare pentru a merge într-o vacanță.
„Văd partea plină a paharului, mă bucur de timpul cu fetele mele, cu familia. Ajunsesem la limita asta, la capătul răbdării atâta timp departe de țară". Asta ne-a spus tehnicianul de 47 de ani.
Daniel Isăilă: „Voiam acasă, fără să fiu ipocrit”
- Domnule Isăilă, parcă știați că o să se întrerupă totul și v-ați întors la timp...
- Chiar îmi doream să se termine aventura în Arabia Saudită, nu mai puteam sta departe de casă. Din păcate a venit această problemă, cu virusul, și trebuie să ne conformăm, să stăm în casă.
- Mai mult timp cu familia, nu?
- Da, planificasem o vacanță, dar s-a anulat totul, îți dai seama. Sperăm să putem merge în iunie.
- O experiență până la urmă reușită în Arabia Saudită, nu-i puțin lucru să stați un an și jumătate.
- E un paradox. Am avut mai multe rezultate bune sezonul acesta, când cei de acolo parcă nu mai aveau răbdare. Cu bani puțini, cu jucători modești, am reușit rezultate remarcabile cu echipe bune ca Al Hilal, Al Ahli, Al Nassr și Ittihad. Au venit de curând Karim Yoda, cu care lucrasem la Astra, plus Jonathan Cafú și Carlos Strandberg. N-am apucat să joc cu ei pentru că a intervenit schimbarea. Clubul fiind mic, nu s-a investit prea mult până acum. Dar asta e.
- Oricum spuneți că vă doreați pauza...
- Așa e. Voiam acasă, fără să fiu ipocrit.
- Cum a fost experiența?
- Uite, eu am câștigat meciurile cu echipele mari, poți verifica. Ei nu înțeleg bine unele lucruri. Care e strategia când joci cu echipe mai bune, cu jucători mai de calitate. Că în spate e o strategie bine pusă la punct. Să joci numai pe tranziție pozitivă, cum am făcut noi cu acele echipe. Uite, gândește-te ce s-ar fi întâmplat cu CFR dacă ar fi ieșit la joc cu Sevilla? Pentru că noi asta abordam, exact strategia pe care a avut-o CFR, să compensăm diferența de valoare. Contraexemplul este FCSB - Lazio, după ce FCSB câștigase aici, 1-0, s-a dus acolo și a jucat cu pressing sus, au ieșit la joc. Și știm bine rezultatul de la Roma.
- După ce se reia fotbalul reveniți în Liga 1?
- Să nu spui niciodată nu. Să dea Dumnezeu să depășim aceste probleme, dar eu îmi doresc să continui acolo. Am avut o ofertă din Golf, însă doar pentru 3 luni, deși era un substanțială. Dar mi-am dorit să mă întorc acasă.
„Era greu să merg la Dinamo. Lotul era făcut, mi-ar fi fost greu să mă impun. Plus că a fost această perioadă în care m-am detașat de fotbalul românesc. Ok, urmăream meciuri, presa, eram la curent să spun, dar nu eram implicat profesional și ar fi fost greu" - Daniel Isăilă, antrenor
{{text}}