Florin Prunea (51 de ani), președintele lui Dinamo, a vorbit despre situația financiară a clubului din „Ștefan cel Mare”.
- Jucătorii lui Dinamo sunt în autoizolare cu contractele suspendate de la începutul acestei săptămâni. Ceea ce înseamnă că vor încasa doar 2.340 de lei pe durata stării de urgență instituită de președintele României la jumătatea lunii aprilie - detalii, AICI.
Conducătorul „câinilor” a dezvăluit o discuție pe care a avut-o cu Ionuț Negoiță, patronul alb-roșiilor, în acest sens.
Florin Prunea, președinte Dinamo: „Negoiță mi-a spus că trebuie găsite surse de finanțatre”
„Noi avem fir direct cu domnul Negoiță. Dacă nu-mi răspunde, mă sună imediat înapoi. Probabil că el discută mai mult cu cei care se ocupă de documente, de ceea ce înseamnă această perioadă. Tot timpul am avut dialog, nu asta este problema.
Ultima dată am vorbit cu dânsul acum două săptămâni. Mi-a spus că trebuie găsite surse de finanțare, pentru că e greu să mai oprești acest bulgăre după ce pleacă la vale. Eu mai vorbesc și cu ceilalți conducători.
Dacă nu venea această criză, multe cluburi oricum intrau în incapacitate de plată. Acum sunt blocați și niște bani din drepturile TV. Mie mi se pare că anumite cluburi abia așteptau să se întâmple ceva, ca să poată umbla la contractele jucătorilor”, a declarat Prunea, la TV Digi Sport.
EXCLUSIV GSP: Dănciulescu și Prunea, out! Negoiță le-a suspendat contractele foștilor internaționali, pe care nu îi mai suportă
Dacă starea de urgență va fi prelungită până la mijlocul lunii mai, Ionel Dănciulescu și Florin Prunea vor mai avea de colaborat cu Dinamo doar o lună - toate detaliile, AICI!
{{text}}