Compania de automobile BMW se așteaptă la o nouă scădere a vânzărilor la nivel global, ca urmare a pandemiei de COVID-19.
Anunțul a fost făcut de un reprezentat al companiei, după ce BMW a raportat o scădere de 20.6% a vânzărilor în primul trimestru al anului.
„Până în februarie, impactul pandemiei a dus deja o scădere semnificativă a vânzărilor în China. Iar până în martie, efectele pandemiei erau clar vizibile și în cifrele de vânzări din Europa și S.U.A.”, a declarat BMW într-un comunicat.
Vânzările BMW în China, epicentrul pandemiei de COVID-19, au scăzut cu 30.9% în perioada ianuarie - martie, cu 18.3% în Europa și 17.4% în S.U.A.
Fabricile BMW, închise până în mai
Din cauza apariției noului coronavirus, foarte multe firme, inclusiv unii producători de automobile, au decis să oprească producția în anumite locații.
Este și cazul BMW, unde producția va fi oprită până pe 30 aprilie, conform unui purtător de cuvânt al companiei.
Aproximativ 80% dintre showroom-urile BMW din Eruopa au fost închise temporar din cauza pandemiei, măsură aplicată și pentru 70% dintre cele din S.U.A.
Exportul din sectorul auto în Germania se așteaptă să ajungă la cel mai scăzut nivel din martie 2009, atunci cea mai mare economie a Europei resimțea criza financiară, conform institutului Ifo.
{{text}}