Nationala

EXCLUSIV VIDEO Ștefan Nanu nu uită cum i-a luat Cristi Chivu locul la EURO 2000: „Am plâns, am suferit foarte mult. Au fost alte interese acolo”

Nanu jucase meciurile din preliminarii, dar pentru EURO 2000 a fost preferat Chivu

Articol de Răzvan Cîrceag  —  marţi, 07 aprilie 2020

În 1998, Victor Pițurcă era desemnat succesorul lui Anghel Iordănescu pe banca naționalei României și reușea calificarea la EURO 2000. Demis, a fost înlocuit cu Emeric Ienei. Ștefan Nanu fusese titular pe postul de fundaș stânga, în ultimele meciuri din preliminariile pentru EURO. 

După ce a venit Ienei pe banca naționalei, Nanu a mai prins o singură repriză la echipă, a fost înlocuit de Cristi Chivu, iar ulterior a fost anunțat că nu va participa la Campionatul European din Belgia și Olanda. În direct la GSP Live, fostul internațional a vorbit despre tot ceea s-a întâmplat în acel moment. 

„A fost foarte greu pentru mine, am suferit foarte mult. Să fiu sincer, am plâns că am pierdut acel campionat european, mai ales că se juca în Belgia și Olanda. Am jucat cu Cipru, în meciul cu Olanda nu m-a băgat deloc și după meci m-a lăsat două zile liber, am rămas în Olanda. 

M-a sunat nea Imi și mi-a spus că nu mai are nevoie de mine, că acolo el vrea să joace cu Chivu. El debutase la Constanța, cu Cipru, m-a înlocuit pe mine. Era un jucător tânăr, cu o calitate bună, l-am apreciat foarte mult. A rămas Chivu pe postul de fundaș stânga și pe mine m-a lăsat acasă. Fiind tânăr, putea să-i crească cota foarte mult, pentru el și pentru oamenii care erau în jurul lui”, mărturisește Nanu la GSP Live. 

VIDEO. Nanu povestește cum i-a răpit Ienei prezența la EURO

Nanu: „Au mers jucători care n-au jucat deloc în preliminarii”

Fostul fundaș e de părere că jucătorii de la Steaua au fost privilegiați și au existat alte interese în culisele naționalei: „Mi-a părut rău că nu am prins acel campionat, mai ales că jucasem în preliminarii. Au fost alte interese acolo, au fost jucători care n-au jucat absolut deloc în preliminariile pentru calificarea la EURO. Nu vreau să dau nume, se știu bine cei care au fost. Știu că l-au luat pe Lincar care nu jucase, pe Belodedici, erau jucătorii Stelei. Nea Imi venea de la Steaua... avea un sentiment mai mult pentru ei și asta e viața. Am plâns, am suferit foarte mult. I-am cerut explicații, dar mi-a spus că e decizia lui și a oamenilor care lucrează”.  

7 meciuria evoluat Ștefan Nanu pentru naționala României

Citește alte știri din emisiunea GSP Live:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.