Nationala

RETRO GSP. 48 de ani de la debutul frapant al lui Mircea Sandu în națională: „Nu îndrăzneam să stau printre «grei». Doamne, ce fotbaliști!"

Articol de Adrian Florea, Liviu Manolache   —  miercuri, 08 aprilie 2020

Pe 8 aprilie 1972, Franța venea din nou în România pentru un meci, după o pauză de 40 de ani. La precedenta excursie la București, pe fostul Republicii (ONEF pe atunci), "cocoșii" cedaseră la scor de hochei, 3-6. 

Erau vremurile în care, la prima noastră reprezentativă, legea o făceau Bodola, Dobay, Raffinsky, Sándor Schwartz sau Rudi Wetzer.

De astă-dată, în naționala lui Angelo Niculescu vedete erau Liță Dumitru, Cornel Dinu, Radu Nunweiller, Mircea Lucescu și Emeric Dembroschi. Dobrin lipsea. Oficial, din pricina unei accidentări. Neoficial, știți bine, Angelo și "Gâscanul" nu s-au înghițit niciodată.


Doar 25.000 de fani

Francezii prezentau și ei o formulă cu destule staruri - Trésor, Bosquier, Henri Michel, Bereta. Totuși, pe stadionul "23 August" n-au venit în tribune decât vreo 25.000 de oameni.

O posibilă explicație ar fi că partida s-a desfășurat în Sâmbăta Paștilor. Oficialitățile comuniste nu agreau sărbătorile creștine, dar nici nu le interziceau.

Primul "11" aliniat de Niculescu a fost, practic, o combinată Dinamo - Rapid - Steaua. Plus Dembroschi, de la Bacău, o prezență constantă în acei ani, și Mircea Sandu. Cel care avea să fie poreclit Nașu' evolua în acel sezon în Divizia B, la Sportul Studențesc, iar titularizarea lui i-a contrariat pe gazetarii de la "Sportul".


„Angelo a riscat enorm"

În destul de puținele articole dedicate amicalului de gală de acum 48 de ani, ziariștii vremii îl luau la rost pe selecționer. "S-au făcut experimente atât de curajoase, dar și atât de puțin fundamentate, precum titularizarea lui Mircea Sandu, din «B», în dauna unor fotbaliști experimentați. Angelo a riscat enorm", scria Aurel Neagu.

Sandu avea doar 19 ani, era golgeterul Sportului în liga secundă și recunoaște și el că nu se aștepta să debuteze. Mai ales că, la acel moment, prima reprezentativă avea vârfuri de clasă, precum Dumitrache sau Neagu.

„Vă dați seama în ce stare sufletească am fost în acea zi... Urma să joc alături de idolii mei, pe care-i urmărisem la televizor la Mondialul din Mexic: Rică, Lajos, Dinu, Iordănescu, Lucescu, Dumitrache... Doamne, ce fotbaliști! Îmi amintesc totul de parcă ar fi fost ieri. Nu mă așteptam să fiu de la început pe gazon. Angelo a avut încredere în mine, motiv pentru care toată viața i-am fost recunoscător. Am fost schimbat la pauză, după o repriză așa și așa. Emoțiile probabil că m-au copleșit", rememorează Nașu' partida din 8 aprilie '72.

Primul gol Dinu

În ciuda experimentelor făcute de selecționer, România a învins clar, 2-0, golurile fiind marcate de Iordănescu (16') și de Dinu (54'). Reușita lui Mister avea să fie cea dintâi sub tricolor, la selecția cu numărul 28.

Succesul a fost securizat de intervențiile lui Rică Răducanu, "excepțional în trei ocazii" - după cum remarcau jurnaliștii aflați la masa presei, și de o doză mare de șansă, oaspeții lovind de două ori barele porții noastre!

Victoria din urmă cu aproape 5 decenii a rămas ultima obținută de România în fața Franței! De atunci, cele două selecționate s-au mai întâlnit de 11 ori, în jocuri oficiale sau amicale. Am mai strâns numai 5 remize.

România - Franța 2-0 (1-0)

Au marcat: A. Iordănescu (16'), C. Dinu (54')

România: N. Răducanu (Rapid) - L. Sătmăreanu (Steaua), N. Lupescu (Rapid), C. Dinu (Dinamo), Deleanu (Dinamo) / 46' N. Ionescu (Petrolul) - I. Dumitru (Rapid), R. Nunweiller (Dinamo) - M. Lucescu (Dinamo), Dembroschi (SC Bacău), M. Sandu (Sportul) / 46' Domide (UTA ), A. Iordănescu (Steaua). Selecționer: Angelo Niculescu 

Franța: Carnus - Trésor, Bosquier, Novi, Rostagni - Michel, Mezy (46' Quintet) - Blanchet, Lech, Floch (70' Larqué), Bereta (70' Molitor). Selecționer: Georges Boulogne

Stadion: "23 August". Spectatori: 25.000 Arbitru: Josip Strmecki (Iugoslavia)

Doar 16 selecții și 4 goluri

Chiar dacă a debutat la 19 ani, iar apoi a marcat pe bandă rulantă în Divizia A (e și acum al 7-lea golgeter all-time!), Mircea Sandu nu și-a trecut în CV decât 16 partide la națională, pentru care a înscris de 4 ori. De altfel, după meciul cu Franța, din 8 aprilie '72, el a mai jucat pentru tricolori abia în octombrie 1973, la 9-0 cu Finlanda! Duel în care a izbutit o "dublă". 

Asta nu l-a ajutat prea mult. Pe tot parcursul anului 1974, a mai bifat o singură selecție, la 0-1 cu Franța, pe "Parc des Princes". Un motiv pentru puținele convocări ale Nașului ar fi că, în anii '70-'80, România avea niște atacanți formidabili. De altfel, din Top 10 marcatori, doi - Oblemenco și Adam - nu au jucat niciodată pentru prima reprezentativă!

3 victoriiare România contra Franței, din 16 confruntări. Plus 5 egaluri și 8 înfrângeri

"În autobuzul hodorogit care ne-a dus la baza de la Snagov, m-am așezat pe bancheta din spate, nu îndrăzneam să stau printre «grei». Iar la coborâre am fost «atent» să car cât mai multe genți cu echipament. Era o regulă nescrisă pentru cei tineri"

Mircea Sandu

TOP 10 MARCATORI ALL-TIME ÎN LIGA 1

Nume (cluburi la care a jucat)Număr goluri
Dudu Georgescu (Progresul, Reşiţa, Dinamo, Bacău, Buzău, Moreni)252
Ionel Dănciulescu (Electroputere, Dinamo, Steaua)214
Rodion Cămătaru (U Craiova, Dinamo)198
Marin Radu II (Argeş, Olt, Steaua, Sibiu)190
Ion Oblemenco (Rapid, U Craiova)170
Florea Dumitrache (Dinamo, Jiul, Corvinul)170
Mircea Sandu (Progresul, Sportul, Buzău)167
Victor Pițurcă (Olt, Steaua)166
Mihai Adam (U Cluj, Vagonul Arad, CFR)160
Titus Ozon (Unirea Tricolor, Dinamo, Braşov, Naţional, Rapid)157

STUDIU. Fiecare caz nou de coronavirus ar putea produce într-o lună alte 244 de cazuri de infectare

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.