International   •   Stranieri   •   MĂRTURISIRE

Declarație de dragoste a lui Ladislau Boloni: „Ungaria a însemnat întotdeauna Raiul. Și încă înseamnă”

Ladislau Boloni

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 09 aprilie 2020

Pentru Ladislau Boloni (67 de ani), un mare regret este că nu a fost selecționerul naționalei maghiare. Dar cea mai mare bucurie este că ”am pătruns în fotbalul francez și am antrenat acolo 13 ani”

În același interviu acordat televiziunii maghiare M4 Sport, Loți Bölöni abordează mai multe subiecte. Unul dintre ele, regretul de a nu fi antrenat niciodată naționala Ungariei, deși a avut multe propuneri de a fi selecționerul țării vecine. 

Boloni: "A depins în primul rând de mine" 

"Mă enervează că s-a încheiat astfel, mai ales pentru că a depins în primul rând de mine", a declarat antrenorul. 


"Când mi s-a oferit postul, la acea vreme, din păcate, am avut nevoie de mai mult timp să mă gândesc. Ceea ce nu s-a potrivit cu dorința conducătorilor federației, și am înțeles. Îmi pare rău că nu am lucrat împreună și îmi pare rău că asta a condus la o relație deloc bună cu anumite persoane".

Boloni: "Casa mea? La Târgu Mureș, în sudul Franței și la Budapesta"

La 67 de ani, cea mai mare bucurie a carierei a fost că "am pătruns în fotbalul francez, și venind din România, ceea ce era mare lucru. Am antrenat acolo 13 ani, din divizia secundă până în elită. Și am antrenat 16 ani în Europa la nivelul primei ligi. 

Pot fi mândru de ce am realizat. Sunt sigur că mă voi retrage cândva acasă, dar unde e casa? Pentru mine, acasă înseamnă când merg la Târgu Mureș, dar și în sudul Franței sau în apartamentul meu de la Budapesta. După ce mă voi retrage, este posibil să mă mișc în acest triunghi".


Boloni: "Fotbalul m-a învățat să lupt" 

Tehnicianul, faimos pe întreg continentul pentru ochiul său la tineri jucători (a promovat o mulțime de fotbaliști celebri, cel mai important nume fiind Cristiano Ronaldo), spune că "fotbalul m-a învățat să lupt, să depășesc greutățile și să fac sacrificii. 

De exemplu, în perioada când eram la facultate la Târgu Mureș, m-am dus la petreceri doar de două ori. Am învățat să mă descurc singur. Și, privind în spate, văd că niciunul dintre cei alături de care am început antrenoratul nu mai muncește". 

Boloni: "Am trecut prin nenumărate clipe dificile"

Loți nu ascunde nici că "am trecut prin nenumărate clipe dificile. Peste tot, din Qatar, trecând prin Monaco, și până la Târgu Mureș. Cu siguranță, au fost greutăți și în Ungaria. Chiar dacă Ungaria a însemnat întotdeauna Raiul. Și încă înseamnă".

Boloni: „Fotbalul este viața mea, dar viața nu este doar despre fotbal”

Loți a comentat și situația actuală, într-o lume puternic afectată de pandemia de coronavirus. 

"Din fericire, nu sunt complicații de sănătate în familia mea. Mama mea în vârstă de 95 de ani este bine, la Budapesta, iar soția e în sudul Franței. E o lovitură cruntă pentru fiecare, urmăresc tot ce se întâmplă pe canalele de știri maghiare, române și franceze".

La Antwerp, "jucătorii se pregătesc individual. Dar, sincer, mi-e greu să-mi imaginez cum și când vom putea să continuăm competițiile. În Cupă, suntem în finală, care ar fi trebuit deja disputată luna trecută". Boloni știe că "sunt lucruri de o mie de ori mai importante decât fotbalul, trebuie să înțelegem asta.

Indiferent de cât ne e nouă de dificil să ne antrenăm, este de o mie de ori mai greu pentru cei care sunt acum în poziții de maximă responsabilitate și pentru cei care au grijă de sănătatea noastră. Ne lingem rănile. Fotbalul este viața mea, dar viața nu este doar despre fotbal"

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.