Diego Armando Maradona (59 de ani), unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, a oferit un interviu în presa din Spania, țară unde a evoluat pentru Barcelona și Sevilla.
Maradona a recunoscut că este dependent de consumul de droguri și că așa va fi tot restul vieții, fiind împăcat cu această idee.
Maradona: „Am luat droguri o parte din cariera mea”
„Am luat droguri o parte din cariera mea, dar niciodată nu le-am folosit pentru a mă stimula. Cei care spun că poți fi stimulat de cocaină nu știu nimic.
Dacă iei cocaină ca să joci fotbal, nu poți juca. Cocaina nu te ajută pe gazon. Am fost dependent de droguri, sunt dependent de droguri și voi fi”, a declarat Maradona pentru Marca.
Maradona, scos de pe teren în plin Mondial
Diego Maradona a fost depistat pozitiv cu efedrină în plin Campionat Mondial (SUA 1994), fiind scos de pe teren de o asistentă medicală imediat după fluierul final al partidei cu Nigeria, scor 2-1, fapt inedit în istoria CM.
Substanța era pe lista celor interzise, stimulând performanța sportivă. Câțiva ani mai târziu, substanța cu care a fost depistat Maradona a ieșit de pe lista celor interzise de FIFA.
În 1991, Maradona mai fusese suspendat 15 luni, după ce a fost depistat pozitiv cu cocaină, în perioada în care juca la Napoli, în Serie A.
91 de selecțiiși 34 de goluri are Maradona în naționala Argentinei, cu care a câștigat titlul mondial în 1986
{{text}}