Mircea Rednic, antrenor care împlinește astăzi 58 de ani, l-a criticat dur pe Ionuț Negoiță (46), fostul său patron de la Dinamo.
Rednic nu crede în capacitățile lui Negoiță de a conduce un club precum Dinamo și dezvăluie suma pe care finanțatorul alb-roșilor a încasat-o în ultimul mandat al „Puriului” în „Ștefan cel Mare”.
Mircea Rednic: „Negoiță tot așteaptă un fraier ca mine”
„Tu te mai numești patron? El tot așteaptă un fraier ca mine, care să vină de acasă să împrumute clubul. Atunci, să nu te mai numești patron.
Ce patron ești tu? Spui doar că ai investit, dar spune și cât ai câștigat din perioada asta. Cât am fost eu la Dinamo, el a câștigat peste două milioane de euro!”, a declarat Rednic, la TV ProX.
Mircea Rednic, de 4 ori antrenorul lui Dinamo
Mircea Rednic a antrenat la Dinamo ultima oară în sezonul trecut, când prezența sa pe bancă a coincis cu cea mai proastă clasare din istorie, locul 3 în play-out. A plecat de la echipă înainte de startul acestui sezon, după un scandal cu Ionuț Negoiță și Bogdan Bălănescu.
„Puriul” a încercat în mai multe rânduri să preia și o parte din pachetul de acțiuni deținut de Ionuț Negoiță, dar tratativele s-au împotmolit de fiecare dată.
Rednic rămâne antrenorul care a adus ultimul titlu de campion în Ștefan cel Mare, în 2007, în „era spartanilor”, și-a pregătit Dinamo în 4 mandate:
- A dus „haita” ultima oară în primăvara europeană, în urmă cu 13 ani, când a fost eliminată de Benfica
- A strâns 142 de jocuri în Liga 1 ca A1 la Dinamo, dar a încheiat ediția precedentă pe cea mai joasă poziție, locul 9, din istoria grupării. I-a dus ultima oară pe „câini” în finala Cupei României, pierdută la penalty-uri în favoarea CFR-ului (2016).
- Rednic este antrenorul activ cu cele mai multe partide pe bancă în prima ligă din România, 333 de jocuri (157 victorii - 89 remize – 87 înfrângeri).
- Mircea a strâns totuși 15 meciuri contra lui Dinamo și are 8 victorii. Plus o remiză și 6 eșecuri. Bonus: a câștigat 3 trofee în finale contra „câinilor”! Cupa României în 2002, Supercupele din 2002 și 2003, toate ca antrenor al Rapidului.
{{text}}