DINAMO. După ce Ionuț Negoiță a anunțat că Dinamo se află în mare pericol să nu-și obțină licența, suporterii din PCH încearcă să se mobilizeze pentru a obține suma necesară, 180.000 de euro.
Fanii dinamoviști continuă să strângă bani pentru a ajuta clubul. Astăzi, reprezentanții PCH și-au mobilizat urmăritorii de pe Facebook să continue să doneze pentru a pune umărul la obținerea licenței: „Nu ne oprim până nu salvăm Dinamo! Nu ne oprim până nu scăpam Dinamo din mâna netrebnicului!”, au scris aceștia pe Facebook.
Până acum, suporterii-acționari ai lui Dinamo au virat în conturile clubului aproximativ 400.000 de lei. Prin contribuțiile lor, aceștia au plătit, în luna februarie, o parte din salariile restante ale jucătorilor și ale staff-ului fostului antrenor Dusan Uhrin.
Ionuț Negoiță: „Vrăjeală și atât. Gargaragii”
„Se îngrămădesc toți să preia Dinamo, nu mai știu ce ofertă să aleg... Din păcate, serios acum, nu s-a materializat nimic! Vrăjeală și atât. Gargaragii. Eu sunt decis să dau restul de 82 la sută din acțiuni pentru suma de 1 leu. Nu doar 51 la sută, cât voiam inițial, ci tot cât mai am. Mai este nevoie de 180.000 de euro pentru a rezolva cu licența. Manualul e depus pentru documentație, mai sunt 20 de zile termen de plată.
Nu se ia licența, atunci la revedere, faliment!.Nu, nu mai pun nimic de la mine, lucrurile trebuie luate în serios. Dacă există persoane interesate, le aștept în aceste săptămâni. Dacă le e indiferent, înseamnă că atât merită Dinamo. Așa, dacă știu să comenteze de pe margine, asta e situația. Ce depinde de mine, fac tot ce pot. Dau suportul și concursul celui, celor ce vor să preia clubul. Din povești, am auzit mulți viteji...”
{{text}}