Un studiu realizat de cercetătorii unei universități din Germania arată că doar 6% din persoanele infectate cu Covid-19 sunt depistate, restul cazurilor nefiind cunoscute și raportate. Prin urmare, numărul real al persoanelor infectate de pe întregul glob ar fi de zeci de milioane.
Studiul a fost realizat Christian Bommer și Sebastian Vollmer, doi cercetători de la Universitatea Gottingen și a fost publicat în prestigiosul jurnal „The Lancet Infectious Diseases”, potrivit dw.com.
Cei doi cercetători au analizat estimările mortalității prin coronavirus și timpul de la infecție până la moarte. „Rezultatele înseamnă că guvernele și factorii de decizie trebuie să fie precaute atunci când interpretează numerele cazurilor în scopuri de planificare. Astfel de diferențe extreme în ceea ce privește cantitatea și calitatea testelor efectuate în diferite țări înseamnă că înregistrările oficiale ale cazurilor sunt în mare parte neinformative și nu oferă informații utile”, susține Vollmer, unul dintre cercetători.
Potrivit estimărilor lui Bommer și Vollmer, în Germania ar fi peste 460.000 de infecții, în SUA peste 10 milioane, în Spania mai mult de 5 milioane, în Italia aproximativ 3 milioane, iar în Marea Britanie în jur de 2 milioane de cazuri de coronavirus. În schimb, potrivit datelor oficiale, până în acest moment au fost raportate 1.725.126 cazuri în întreaga lume.
Cercetătorii cred că diferența ar proveni din testarea redusă, inadecvată și întârziată a persoanelor suspecte de noul Coronavirus. Ei recomandă țărilor să caute metode mai bune de a detecta și urmări infecțiile noi și să adopte măsuri pentru izolarea pacienților infectați, dar și urmărirea persoanelor cu care au avut contact.
„Astfel, virusul ar putea rămâne nedetectat din nou pentru o perioadă îndelungată de timp, iar un nou focar ar putea izbucni curând. Este doar o chestiune de timp”, e concluzia studiului.
{{text}}