Liga Campionilor

Dezvăluiri după 36 de ani de la Dinamo - Liverpool » Clipe de coșmar pentru englezi la București: „Soldaţii şi poliţiştii români ne făceau semne că ne taie gâtul!”

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  duminică, 12 aprilie 2020

Dezvăluiri senzaționale la 36 de ani distanță de la „dubla” Dinamo -  Liverpool (1-3 la general) din semifinalele Cupei Campionilor Europeni. Graeme Souness, jucător al „cormoranilor” la acea vreme, și-a reamintit cum i-a rupt maxilarul lui Lică Movilă, iar colegii de-ai lui povestesc momente tensionate din deplasarea în România

Ce situație! Acum trei decenii, Dinamo era prima echipă românească ce ajungea în semifinalele Cupei Campionilor Europeni. Acum, formația lui Negoiță e cu un picior în faliment și retrogradarea în Liga 4.

Ne întoarcem în timp. La meciul cu Liverpool. În prima manşă a semifinalei de pe Anfield, Dinamo a pierdut la limită, în urma unui gol marcat cu capul de Samuel Lee, cel mai scund jucător de pe teren. Deznodământul putea fi altul dacă arbitrul partidei, Andre Daina din Elveţia, ar fi observat pumnul în figură aplicat de Graeme Souness lui Lică Movilă, în urma căruia românul s-a ales cu maxilarul rupt și-a trebuit să fie schimbat.

„Movilă avea fața împachetată în gheață"

"A fost cel mai bun pumn aplicat vreodată. Movilă era cel mai rău dintre toţi. Lovea tot ce mişca, pe mine mă lovise de trei ori în picior! Cum de arbitrul n-a văzut nu o să știu niciodată"
Graeme Souness pentru The Independent

Alan Kennedy, coechipier cu Souness, și-a amintit și el de incident: "Movilă a fost avertizat! Nu spun că n-a fost un pic obraznic, dar a fost un pic... bine! Hai să spunem doar că Movilă nu a fost fericit!". După fluierul de final, Lică Movilă îşi aştepta agresorul la capătul tunelului de la vestiare. 

"Stătea la gura tunelului cu un prosop în jurul capului și cu fața împachetată în gheață. Era alături de doi semeni foarte mari. Păreau poliţişti. Mă înfiorau", şi-a mai amintit Souness. 

"În statul autoritar al lui Nicolae Ceaușescu, poliția însoțea echipele în timpul deplasărilor europene"
notează jurnaliștii britanici

„Bucureştiul un oraș cenuşiu şi plin de oameni gri"

Și-a urmat meciul retur de la București. 70.000 de oameni au fost prezenţi pe stadionul "23 August" în 24 aprilie 1984. "Bucureştiul şi împrejurimile erau foarte cenuşii şi pline de oameni gri. Erau mulţi militari care stăteau în picioare, oameni în uniformă. Nu te simţeai binevenit", îşi aminteşte Alan Kennedy.

Chiar și primirea la aeroport a fost una tensionată! "Oamenii strigau la noi. Ne-a luat ceva să ne dăm seama că se refereau doar la Souness. Ne-am urcat în autocar și ne-am îndreptat spre locul pe care stătea el. Toți râdeam de el și le arătam celor de afară că acolo e locul lui, doar ca mulțimea să-i bată în geam", dezvăluie Steve Nicol.

"Stăteam acolo și deodată m-am trezit la fereastră cu un cap egal cu al meu. Trebuia să aibă vreo șapte metri înălțime, era un gigant!"
Souness, jucător Liverpool

„Souness era prea bun pentru ei"

"Erau 70.000 de oameni pe stadion și ura pentru Souness era clară. Căpitanul lor jucase şi pe Anfield. Avea o statură şi un păr creţ, ca mine. A fost foarte agresiv în momentul aruncării monedei, semn că este ceva între noi doi. I-am confirmat pe teren", a adăugat Souness.

"Se pricepeau să facă bucăţi şi mingea dacă era nevoie. Erau foarte aprigi. Când Souness avea mingea, toată echipa lor era pe el. Dar era prea bun pentru ei. Nu l-au putut închide. A înţeles presiunea tuturor şi a făcut faţă. Avea totuşi nevoie de coechipierii săi. Ne-am asigurat că are întotdeauna o opţiune de a pasa, pentru a nu fi prins de adversari şi lovit", a adăugat Alan Kennedy.

„Un dinamovist m-a scos 10 metri în afara terenului"

Liverpool avea să deschidă scorul în minutul 11, prin Ian Rush, după o pasă foarte bună a lui Souness, iar scorul la general devenea 2-0 pentru englezi. Costel Orac a adus egalitatea pe tabelă, în minutul 39, însă galezul Ian Rush a mai înscris o dată, în minutul 85, stabilind scorul final.

"După golul lui Rush, au renunţat. Au vrut doar să ne lovească. Unul dintre ei m-a scos 10 metri în afara terenului. M-a zburat pur şi simplu. La final, soldaţii şi poliţiştii români ne-au făcut semne că ne taie gâtul. Pe Souness nu l-au prins să-l rupă. Eram prea inteligenți pentru români", și-a mai amintit Kennedy.

În acel sezon european al competiției, 1983-1984, Dinamo le-a eliminat rând pe rând pe Kuusysi Lahti (1-0, 3-0), SV Hamburg, deţinătoarea trofeului (3-0, 2-3) şi Dinamo Minsk (1-1, 1-0).

LIVERPOOL – DINAMO 1-0

A marcat: Sammy Lee (26)
11 aprilie 1984
Cupa Campionilor Europeni, semifinale, prima manșă
Stadion: "Anfield". Spectatori: 36.941
DINAMO: Moraru – Rednic, I. Marin, Al. Nicolae, N. Stănescu – Movilă (72 Mulțescu), Andone, Dragnea – Țălnar – Augustin, Orac (84 Iamandi)

DINAMO – LIVERPOOL 1-2

Au marcat: Costel Orac (39) / Ian Rush (11, 85)
25 aprilie 1984
Cupa Campionilor Europeni, semifinale, manșa a doua 
Stadion "23 August". Spectatori: 70.000 
DINAMO: Moraru – Rednic, I. Marin, Al. Nicolae, N. Stănescu – Augustin, I. Mărginean (78 Iamandi), Dragnea – Țălnar, V. Turcu, Orac (67 Al. Custov)

MESAJ. Medicilor, asistentelor, infirmierelor și întregului personal medical: RESPECT!

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.