Fotbal   •   Liga 1   •   POLI IAȘI

POLI IAȘI. Ciprian Paraschiv a fost promovat de politic în toate funcţiile pe care le-a deţinut

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 12 aprilie 2020

Consilier ministerial. Director de Direcţie Judeţeană pentru Sport şi Tineret. Reprezentantul României la Comisia Ruropeană de la Bruxelles pe probleme de sport. Lector universitar doctor. Coordonator al Regiunii Moldova pe Sport. Director în Federaţia Română de Fotbal. Director de dezvoltare în FRF. 

Funcţii una şi una! Şi toate se regăsesc într-un singur CV. Cel al lui Ciprian Paraschiv, președintele executiv al grupării din Copou, Poli Iași. Acesta era portretul creionat acum câțiva ani în ediția tipărită a Gazetei. 

Trambulina politică

Ce calităţi l-au recomandat pe Paraschiv de a reuşit să adune atâtea funcţii importante!? Începutul se găseşte în anii 2007-2009, când a devenit consilierul europarlamentarul PDL Mihaela Popa.


Ciprian Paraschiv în 2010, la biroul de director al DJTS Iași

"Ciprian a plecat de pe o altă platformă decât restul tinerilor. Cât a fost student nu a arătat că ar avea o minte strălucită. Provine dintr-o familie aşezată financiar şi datorită relaţiilor tatălui său, director de bancă, a ajuns în cabinetul Mihaelei Popa", a declarat pentru Gazetă, în 2014, unul dintre profesorii Facultăţii de Medicină din Iaşi, care l-a evaluat pe Paraschiv în 2011 pentru gradul didactic de asistent universitar doctor.

Patinoarul păgubos

După ce PD-L a ajuns la guvernare, în 2009, Cip, cum este alintat de amici, a ajuns la Bucureşti în calitate de consilier al ministrului Monica Iacob-Ridzi. A stat doar două luni şi s-a întors la Iaşi, dar nu pentru că "am realizat că nu pot participa la decizie", cum a declarat în urmă cu șase ani în Gazetă, ci pentru că i s-a pregătit o funcţie mult mai frumoasă acasă. 


"Chiar dacă este vorba despre o numire politică, vă asigur că pe viitor nu voi face decât politica sportului" a fost declaraţia făcută de acesta la ceremonia de învestire a sa în funcţia de director al DJTS Iaşi, care a avut loc pe 5 mai 2009.

Patinoarul de plastic de la Iași, pe care Paraschiv a plătit de trei ori mai mult decît prețul real

În iarna anului următor, Paraschiv inaugurează Patinoarul cu gheaţă artificială de la Iaşi, unul din cele 6 astfel de investiţii cu dedicaţie electorală ale şefei de la Bucureşti, Sorina Plăcintă. "Este punctul culminant al investiţiilor din sportul ieşean" a fost declaraţia lui Paraschiv la inaugurarea patinoarului de plastic care nu a funcţionat nici măcar o zi. 

Gheaţa artificială nu a atras nici un sportiv, amator sau profesionist, iar investiţia a fost declarată păguboasă de inspectorii Curţii de Conturi, DJTS Iaşi plătind pentru patinoar de trei ori preţul pieţei. 150.000 de euro în loc de 50.000 de euro. Şi asta în timp ce în CV lui Paraschiv, la capitolul Competenţe, apare şi cea de expert în achiziţii publice!

Firul invizibil Paraschiv-Burleanu

După această realizare, în martie 2011, Doina Melinte îi oferă lui Ciprian Paraschiv o funcţie şi mai importantă. Cea de coordonator al Regiunii Moldova pe sport şi tineret, care cuprinde cinci judeţe. În tot acest timp, el devine membru în mai multe comisii naţionale, dar şi în grupul european de lucru pe probleme de sport. "Abia a reuşit noul guvern să-l scoată din Grupul de la Bruxelles. Era lipit rău de tot", a declarat pentru Gazetă un angajat din MTS.

Dar forţa portocalie a PD-L nu l-a abandonat în totalitate pe Ciprian Paraschiv. În martie 2014, noul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, l-a recuperat şi i-a oferit postul de director de dezvoltare. 

"Fiul rătăcitor se întoarce acasă"

După 6 ani pe care i-a petrecut în birourile de la Federație, Paraschiv a decis să se întoarcă acasă, la Iași. În ianuarie acesta a fost prezentat cu mare staif chiar la Primărie! De către cine? De către primarul orașului Iași, Mihai Chirica, fost membru al PSD, cel care s-a înscris deja în PNL și va candida la alegerile locale din partea partidului de la putere! 

"Am revenit în Copou cu sufletul şi inima deschise", a spus Paraschiv flancat de primar. "Fiul rătăcitor se întoarce acasă. Dincolo de trup și minte, am crezut mereu în suflet. Banderola de căpitan al echipei mele îmi cere acum să ajut", a mai scris acesta pe Facebook.

MESAJ. Medicilor, asistentelor, infirmierelor și întregului personal medical: RESPECT!

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.