Liga 1

COVID-19. Data OFICIALĂ anunțată de LPF pentru reluarea Ligii 1: 5 iunie, fără spectatori!

+60 Foto
Liga 1 ar putea fi reluată pe 2 sau 7 iunie

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 13 April 2020

Gazeta Sporturilor a aflat că data estimată pentru reluarea Ligii 1 este 5 iunie, fără spectatori, lucru confirmat de Liga Profesionistă de Fotbal într-un comunicat oficial emis la ora 18:00.

Oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au ținut astăzi o video-conferință alături de reprezentanți ai AFAN și ai cluburilor din Liga 1, în care s-a discutat despre reluarea Ligii 1 și s-a decis această dată.

LPF a anunțat data pentru reluarea Ligii 1

Cei de la LPF au stabilit posibila dată pentru reînceperea competiției, însă aceasta depinde de modul în care va evolua pandemia de COVID-19. Astfel, după discuția de azi s-a stabilit ca sezonul să fie reluat pe 5 iunie. O decizie finală poate fi luată însă numai cu acordul FRF!

"Domnul Orlando Nicoară, directorul general al EaD, a reiterat ceea ce declarase pentru Gazeta Sporturilor că, dacă această ediție de campionat se va încheia pe teren, cu toate meciurile jucate, iar sezonul viitor va începe în aceeași formula deja stabilită, atunci partenerul media al LPF se va achita de toate obligațiile prevăzute în contractul de drepturi TV"
Comunicat LPF

Trei săptămâni de pregătire pentru jucători

Reluarea campionatului nu ar avea loc înainte ca jucătorii să aibă parte de 3 săptămâni de pregătire. Astfel, aceștia ar începe pregătirile la mijlocul lunii mai.

Acest plan depinde de ceea ce se va decide la nivel național cu privire la starea de urgență. Președintele Klaus Iohannis va anunța astăzi prelungirea cu încă o lună. Dacă același lucru se va întâmpla și luna viitoare, planul stabilit astăzi de LFP și cluburi va pica!

Meciuri cu porțile închise

De asemenea, un alt aspect discutat a fost cel al spectatorilor. Aceștia nu vor putea participa la meciuri sub nicio formă, Liga 1 urmând să adopte modelul Bundesligii, unde doar 239 de persoane vor fi prezente pe stadion sau în jurul acestuia în timpul meciurilor.

GALERIE FOTO. Cadre inedite din București, în plină pandemie de COVID-19

VIDEO: #sportacasă. Cele mai bune exerciții fizice pentru acasă. Vedetele din sport îi învață pe fani cum să facă mișcare în izolare

Citește mai multe știri despre Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.