Gigi Becali a crezut că va economisi ușor bani prin suspendarea unor contracte, însă jucătorii nu acceptă situația și vor urma litigii în urma cărora ar putea afla că va avea de plătit integral drepturile unor fotbaliști de care credea că a scăpat. Alexandru Sta va da și el FCSB în judecată.
Adi Popa a fost doar primul jucător care a reacționat după ce i-a fost suspendat contractul și a rămas cu 2.340 de lei, ajutor de la stat, în locul salariului de 15.000 de euro. Gazeta Sporturilor a scris recent despre intenția lui de a deschide un proces împotriva FCSB, pentru a demonta suspendarea. Va putea face asta după ce o să expire starea de urgență, ca să fie redeschise comisiile Federației. Mijlocașul în vârstă de 31 de ani nu e singurul care contestă decizia clubului.
Alexandru Stan refuză micșorarea salariului
Alexandru Stan, alt fotbalist anunțat că i-a fost suspendat angajamentul, urmează aceiași pași, și el va porni un litigiu pentru a recupera banii. Stan câștiga 10.000 de euro lunar din acordul cu vicecampioana și nu e dispus să renunțe la bani, mai ales că nu riscă mai nimic intrând în conflict cu clubul. Oricum nu mai juca, Becali îl scosese din echipă, enervat de prestația lui dintr-un meci cu Alașkert, 2-3 în Europa League, o partidă disputată la Giurgiu.
Alexandru revenise atunci după o accidentare gravă. Gigi ceruse ca fostul jucător al Astrei să fie utilizat ca titular și a insistat, chiar dacă Bogdan Andone, antrenorul FCSB din acel moment, i-a transmis că Stan nu făcuse nici măcar un antrenament normal, era cu mult în urmă față de pregătirea obișnuită a unui fotbalist bun pentru competiții oficiale. „Nu contează, bagă-l așa!" a fost ultimul mesaj al patronului.
Alex a intrat ca titular și apoi a fost criticat pentru evoluție, scos definitiv din calcule, nu a mai evoluat deloc. S-a și accidentat din nou, iar după însănătoșire a rămas un indezirabil. Contractul lui mai e valabil până pe 30 iunie 2021, ceea ce înseamnă că ar mai avea de încasat 150.000 de euro din clubul lui Becali.
Alexandru Stan nu vrea să piardă banii de la FCSBGigi a încercat să mai scadă costurile și a suspendat câteva contracte. În afara lui Stan și a lui Popa, au mai fost sancționați Planic, Momcilovic, Bălgrădean, Gnohere. Suspendarea funcționează doar cât durează starea de urgență la nivel național, apoi contractele redevin active. Chiar dacă decizia n-a fost încă oficializată, starea de urgență va fi prelungită până pe 15 mai, deci Becali le mai anulează salariile până atunci, după care vor începe procesele care vor stabili dacă hotărârea clubului a fost legală sau nu.
14 meciuria adunat Stan în tricoul roș-albastru. A dat o pasă decisivă și a fost avertizat în două partide
{{text}}